logo

Inna Șupac: Ideea supusă referendumului, dacă va ajunge să fie implementată, va fortifica regimul autoritar din Moldova


https://www.ipn.md/ro/inna-supac-ideea-supusa-referendumului-daca-va-ajunge-sa-fie-7965_1046905.html

Dacă cele două întrebări supuse referendumului sin 24 februarie 2019 vor fi susținute de către alegători și dacă vor ajunge să fie aplicate în practică, atunci vor contribui la fortificarea regimului autoritar în Republica Moldova. Declarația aparține deputatei comuniste Inna Șupac, președinta fracțiunii PCRM în Parlament, transmite IPN.

În opinia parlamentarei, la prima vedere, întrebările supuse referendumului par să fie pe placul cetățenilor, dar că oamenii trebuie să înțeleagă că nu sunt clare condițiile în care numărul deputaților s-ar putea reduce, și, mai ales, în baza căror condiții va fi retras mandatul unui parlamentar. „Primii pe lista excluderii vom fi noi, deputații fracțiunii comuniștilor, care am refuzat să trecem în Partidul Democrat. Și ni se va spune: „Nu vreți, nu avem nevoie de voi”. În al doilea rând, dar cine sunt cei care vor judeca? Cine va decide dacă activitatea deputatului corespunde sau nu corespunde?”, se întreabă Inna Șupac.

De asemenea, deputata susține că participarea la referendum este un drept, dar nu o obligație a alegătorului. De aceea, PCRM îndeamnă cetățenii ignore cele două buletine de vot care se referă la scrutinul refendar. „Noi îndemnăm oamenii să nu ia cele două buletine privind referendumul. În plus, să-i solicite membrului biroului electoral ca acesta să scrie în locul semnăturii o linie sau cuvântul „refuz” pentru ca să nu apară până în seară dorința de a pune semnătură în locul alegătorului”, a explicat parlamentara.

Comunista consideră că democrații au contat pe referendum pentru a obține mai multe voturi pe listele alegerilor parlamentare, contând pe faptul că oamenilor le va place ideea referendumului și vor vota pentru candidații PDM.