„Inițiativa de asumare a răspunderii pentru modificarea Legii procuraturii a apărut ca un act de revoltă față de caracterul lent al reformelor pentru „decapturarea” statului sau chiar față de lipsa acestora. Moțiunea de cenzură a apărut ca un act menit să readucă relația PSRM-ACUM la starea anterioară de subordonare dintre „executorii” și „supervizorii” reformelor...”
---
Asupra legalității deciziei prin care Guvernul Maiei Sandu și-a asumat responsabilitatea pentru modificarea Legii procuraturii se poate pronunța doar Curtea Constituțională, când și dacă va exista o solicitare în acest sens. Sensul politic al acestui gest netradițional sau chiar radical ține de îngrijorarea extrem de mare pe care o simte blocul ACUM pentru, practic, lipsa de efecte palpabile în reformarea sistemului judecătoresc și cel al Procuraturii, fără de care nu se poate vorbi despre „decapturarea” și „deoligarhizarea” statului, dar și despre dezvoltarea societății, în niciun domeniu. Din contra, în ultimul timp, sistemul judecătoresc pare să fi trecut la contraofensivă împotriva celor care au îndrăznit să-i „tulburea liniștea”. Printr-o întâmplare sau, poate, printr-o legitate, aranjată prin mijloace politice din timp, eșecurile respective bat preponderent în blocul ACUM și nu afectează aproape deloc PSRM, în calitate de componentă a coaliției de guvernare. Cea mai recentă dovadă s-a produs în turul doi al alegerilor pentru primarul general al capitalei, pe care ACUM l-a pierdut în fața PSRM. Unul dintre reproșurile principale, aduse blocului ACUM de către o parte a electoratului a ținut anume de colaborarea, „nefirească”, la nivel național cu PSRM. Dacă, timp de cinci luni, această colaborare ar fi produs efectele așteptate, în special, în justiție și procuratură, reproșurile ar fi fost mai puține, iar voturile pentru candidatul ACUM – mai multe, poate suficient de multe pentru a-i asigura victoria.
Mitraliera Kalașnikov și cercul vicios
Prin asumarea de răspundere, blocul ACUM a încercat să iasă dintr-un cerc vicios în care se află de cinci luni, când, practic, eșuează multe din acțiunile menite să reformeze sectoarele de bază ale statului. De exemplu, partenerul de coaliție îi reproșează eșuarea a aproape tuturor concursurilor publice, organizate pentru numirea noilor conducători ai autorităților publice. La rândul său, blocul ACUM, dar și o parte din societate, nu sunt satisfăcuți de rezultatele unor concursuri care „nu au eșuat”, de exemplu, concursurile pentru Curtea Constituțională și Centrul Național Anticorupție, în urma cărora se afirmă că a avut de câștigat politic PSRM. În acest sens, blocul ACUM s-a pomenit ca într-un banc despre o uzină din vremea sovietică, în care, indiferent cum erau asamblate detaliile produse aici, până la urmă, tot mitraliera Kalașnikov ieșea.
Politic, blocul ACUM a reacționat destul de firesc și destul de rapid, imediat după alegerile locale, acționând conform principiului „tergiversarea este echivalentă cu moartea”, desigur, politică. Dar, poate, nu suficient de calculat, din punct de vedere politic. În sensul că, prin această preluare de inițiativă, a afectat interesele politice mari ale PSRM.
„Executori” și „supervizori”
Din punct de vedere politic, și PSRM a reacționat suficient de firesc și rapid. Din deficit de timp, de experiență, de capacitate de comunicare, blocul ACUM nu s-a asigurat, sau nu a dorit să se asigure, că prin inițiativa sa, a restrâns câmpul politic de manevră a partenerului de coaliție, pe care până acum l-a avut foarte larg. Iată de ce PSRM nu a putut accepta, fie să cedeze influența politică asupra Procuraturii (dacă are dreptate când acuză blocul ACUM că își dorește asemenea influență), fie să cedeze altcuiva întâietatea în această reformă crucială (dacă lucrurile sunt „curate” în privința asumării de răspundere). Iată de ce a apărut moțiunea de cenzură, în sens mai îngust.
În sens mai larg, moțiunea a apărut ca un instrument de restabilire a status-quo-ului în relațiile PSRM-ACUM, în care, conform algoritmului stabilit inițial (în mare parte la inițiativa ACUM), unii au statut și rol de executori în procesul de atingere a scopurilor asumate la preluarea puterii, iar alții – de supervizori. Nu este greu să ne dăm seama cui și ce rol i-a fost rezervat. Conform acestui algoritm, ACUM are pârghii, responsabilități, dar și riscuri enorme pentru efectele guvernării, PSRM, cu mai multă experiență în culisele politicii, folosește în propriile interese această situație. În acest proces, președintele Igor Dodon și-a adjudecat rolul de portavoce a PSRM, liderul neformal al căruia se spune că este, făcând mari presiuni asupra Guvernului blocului ACUM, pe care îl învinuiește deja de mult timp de eșecuri pe mai multe planuri. Nu a existat nici măcar un singur caz de partajare a responsabilităților pentru eșecuri între partenerii de coaliție, expus în spațiul public.
Va cădea- nu va cădea? Cine are de câștigat și cine de pierdut?
Mai degrabă că Guvernul Sandu va cădea. Judecând după faptul că timp pentru redresarea situației este foarte și foarte puțin, iar în cele două zile prețioase de week-end, se pare că, nu au avut loc negocieri despre care să se fi anunțat în spațiul public, PSRM și blocul ACUM vor rămâne pe pozițiile inițiale.
PDM – câștigător în toate variantele
Primul câștigător din această situație va fi Partidul Democrat, care nu va întârzia să se bucure în public pentru faptul că oponenții lui politici se măcelăresc între ei, din proprie inițiativă. Judecând după unele afirmații din spațiul informal al rețelelor de socializare privind eventuale scenarii de formare a noului Guvern, nu este exclus ca democrații să aibă prilej de a fi satisfăcuți și pentru o revenire, fie și parțială, la guvernare. Se pare că PDM își planifică destul de nuanțat viitoarele câștiguri. De exemplu, prin retragerea propriei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Sandu, considerând că este util să lase PSRM și ACUM să se dezgolească reciproc pe deplin în viitoarea confruntare între ei în Parlament.
Machiavelli – părtaș al PSRM sau invers?
Va avea de câștigat, de asemenea, PSRM, care își va vedea atinse obiectivele oricărui partid de acest format, de a prelua guvernarea de unul singur, la nivel național, dar și la nivel de capitală, de exemplu. Pentru aceasta, PSRM va continua să realizeze în practică, în propriile interese, principiile formulate de Niccolo Machiavelli încă la începutul secolului 16, conform cărora este util, din punct de vedere politic, să-ți înlături oponentul mai puternic prin alianță cu oponentul mai slab, după care să te răfuiești și cu cel mai slab. Este adevărat că „oponentul mai puternic” nu a fost înlăturat definitiv, pentru că PSRM nu l-a lăsat pe „oponentul-aliatul mai slab” să o facă și încă nu se știe „cine pe cine”, până la urmă.
Dar, s-ar putea ca, în perspectivă medie, PSRM să suporte prejudicii mari de pe urma acestei reglări de conturi cu blocul ACUM. Poate nu direct PSRM, ci Igor Dodon, dar, efectele nu au cum sa nu se răsfrângă și asupra formațiunii, pentru că, de la un timp, „când zicem Dodon, înțelegem PSRM și când zicem PSRM, înțelegem Dodon”. Aproximativ peste un an ar putea avea loc alegerile prezidențiale ordinare, pe care actualul șef al statului le poate câștiga mai ușor fără să o albă de înfruntat pe fosta contracandidată Maia Sandu, care a spus că o interesează mai mult funcția de prim-ministru. Dacă am presupune că până atunci ar putea aduna mai mult potențial electoral și liderul „Partidului Nostru” Renato Usatîi, sarcina lui Igor Dodon, respectiv, a PSRM de a-și menține influența politică, devine mult mai complicată decât înaintea eventualei votări în Parlament a moțiunii de cenzură.
ACUM nu are de pierdut decât... lanțurile și imaginea”
Blocul ACUM are atât de pierdut, cât și de câștigat în urmă căderii Guvernului Sandu și încă nu se știe care efecte sunt mai mari. Are de pierdut, pentru că partidele componente vor rămâne cu imaginea de formațiuni care, aflându-se la guvernare, nu au făcut față unor așteptări foarte mari din partea unei părți importante a societății. Imaginea de ghinionist nu a făcut bine nimănui în politică. Dar, s-ar putea ca despărțirea de PSRM și, prin afiliere, de Igor Dodon, să ofere blocului ACUM un plus de imagine, capabilă să contribuie la majorarea cotei lui de încredere, comparativ cu cea din perioada „coaliției nefirești”.
Astfel, inițiativa de asumare a răspunderii pentru modificarea Legii procuraturii a putut apărea ca un act de revoltă față de caracterul lent al reformelor post-capturare a statului sau chiar față de lipsa acestora. La rândul său, moțiunea de cenzură a apărut ca un act menit să readucă relația PSRM-ACUM la starea anterioară dintre „executorii” și „supervizorii” reformelor. Câștigurile și pierderile din urma acestor două acțiuni sunt relative și necesită confirmare în timp.
Varianta alegerilor anticipate în calitate de soluție pentru actuala criză din cadrul alianței de guvernământ ar putea face obiectul altei analize. De asemenea, se cer a fi cântărite beneficiile și prejudiciile pe care le are de suportat societatea moldovenească în urma respectivelor exerciții politice.
Valeriu Vasilică, IPN
