logo

Iniţiativă PDM: Utilizarea simbolurilor statelor care nu mai există trebuie interzisă


https://www.ipn.md/ro/initiativa-pdm-utilizarea-simbolurilor-statelor-care-nu-mai-exista-trebuie-7965_1000406.html

Un deputat al Partidului Democrat (PDM), Iurie Bolboceanu, propune interzicerea utilizării de către formaţiunile politice a simbolurilor statelor care nu mai există. Solicitat de Info-Prim Neo, deputatul a dat exemplul steagului bicolor utilizat de către PCRM în timpul unor manifestaţii. Deputatul a spus că în această categorie intră şi simbolurile URSS, RASSM, Regatului României şi altele. „Promovarea altor simboluri pretinse proprii statului induc în eroare populaţia, diminuează spiritul patriotic şi cauzează profanarea simbolurilor de stat”, a menţionat deputatul. Iurie Bolboceanu a mai spus că folosirea acestor simboluri poate genera consecinţe de divizare a societăţii şi subminare a simbolurilor de stat. Deputatul a declarat că, dacă proiectul va fi votat în primă lectură, în lectura a doua vor fi propuse şi sancţiuni.