logo

Îngrijorări legate de înţelegerea dintre Chişinău şi Tiraspol privind dosarele penale


https://www.ipn.md/ro/ingrijorari-legate-de-intelegerea-dintre-chisinau-si-tiraspol-privind-dosarele-p-7967_1007901.html

O locuitoare a regiunii transnistrene, Ala Gherman, care spune că reprezintă mai multe persoane ce au avut de suferit din cauza regimului separatist din stânga Nistrului, se pronunţă categoric împotriva unei înţelegeri dintre Chişinău şi Tiraspol cu referire la schimbul de date în privinţa dosarelor penale intentate persoanelor cu funcţie de răspundere. Ea consideră că regimul de la Tiraspol urmăreşte astfel să afle cine se expune împotriva existenţei acestuia, iar persecutările vor continua cu o intensitate mai mare.

În cadrul unei conferinţe de presă al IPN, Ala Gherman a comunicat că şi fratele său se află în detenţie ilegală de 2 ani în regiunea transnistreană. Femeia consideră că autorităţile trebuie să examineze pentru început dosarele oamenilor simpli, nu pe cele ale demnitarilor şi persoanelor cu funcţie de răspundere. „Săptămâna viitoare se întâlneşte premierul Iurie Leancă şi Evghenii Şevciuk, liderul de la Tiraspol. Propun ca ei să pornească discuţia despre dosarele oamenilor simpli care sunt deţinuţi ilegal”, a spus femeia.

Directorul de program din cadrul Asociaţiei Promo-LEX, Pavel Postică, a spus că şi asociaţia pe care o reprezintă este deranjată de faptul că autorităţile constituţionale vor face schimb de informaţii cu caracter personal cu cei de la Tiraspol. Pavel Postică e de părere că regimul transnistrean este foarte interesat să afle cine a depus plângere împotriva regimului sau a reprezentanţilor acestuia.

Legislaţia Republicii Moldova interzice elaborarea unui mecanism special de examinare a dosarelor penale intentate de către Chişinău sau Tiraspol. Mai multe instanţe de judecată moldoveneşti s-au expus asupra faptului că orice schimb de informaţii cu caracter personal între autorităţile constituţionale şi cele nerecunoscute este ilegal, a mai spus Pavel Postică. Potrivit statisticii Promo-LEX, în perioada 2004-2011, Comisariatul de la Bender a deschis 41 de dosare penale pe numele factorilor de decizie din regiunea transnistreană.

Promo-LEX face apel către instituţiile de drept să nu să se supună orbeşte unei decizii politice, ci să respecte legislaţia. Pavel Postică e de părere că această decizie a fost luată deoarece autorităţile de la Chişinău vor să arate că au rezultate în procesul de apropiere între cele două maluri ale Nistrului.

La 16 septembrie, reprezentanţii politici ai reglementării transnistrene, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, au semnat o înţelegere care prevede că grupurile de lucru îşi activizează munca în privinţa dosarelor penale intentate factorilor de decizie la Chişinău şi Tiraspol.