logo

Înghețuri de până la -5 grade, ninsori și lapoviță, în următoatele zile


https://www.ipn.md/ro/ingheturi-de-pana-la-5-grade-ninsori-si-lapovita-7967_1080795.html

În săptămâna curentă, pe teritoriul Republicii Moldova se vor înregistra înghețuri de până la -5 grade Celsius, pe timp de noapte, transmite IPN.

Ghenadii Roșca, șeful Direcției prognoze meteo din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), a precizat că valorile termice în timpul nopții sunt mai scăzute față de norma pentru început de aprilie. De obicei, în această perioadă, ar trebui să se înregistreze între -2 și +3 grade Celsius.

Totodată, valorile termice pe timp de zi, cuprinse între +10 și +15 grade, care se vor înregistra pe teritoriul Republicii Moldova în săptămâna curentă, sunt în limita normei pentru început de aprilie, a specificat Ghenadii Roșca.

De miercuri, 7 aprilie, temperaturile vor scădea din cauza unui front atmosferic, asociat unui ciclon, care vine din sudul și sud-vestul Europei, mai bine zis din Italia. Din această cauză, vom avea precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în regiunea de sud a țării – sub formă de ploi, susține responsabilul de la SHS.

Valorile scăzute ale aerului mai mici de normă, pe timp de noapte, se vor menține până la 10-12 aprilie, după care noaptea se vor înregistra de la +1 până la +6 grade Celsius, adică vor reveni în limita normei pentru începutul lui aprilie. La 10-12 aprilie, ziua, temperatura aerului va oscila între +10 și 15 grade Celsius.

Cea mai geroasă zi de 5 aprilie a fost cea din 1963, ziua în care la Briceni au fost înregistrate -11 grade, Cea mai călduroasă zi de 5 aprilie a fost cea din 1998, când termometrele arătau la Chișinău 26-27 grade Celsius.