logo

Informaţia despre participarea militarilor transnistreni la parada de la Moscova nu merită să fie comentată, Victor Osipov


https://www.ipn.md/ro/informatia-despre-participarea-militarilor-transnistreni-la-parada-de-la-moscova-7965_982126.html

Politicianul Sergiu Mocanu a publicat, în numele Mişcării Acţiunea Populară, un comunicat de presă prin care anunţă, cu referire la surse neoficiale, că „un contingent de 57 de militari ai gărzilor transnistrene se afla la Moscova şi desfăşoară antrenamente pentru a participa împreuna cu ostaşii Federaţiei Ruse la parada militara din 9 mai, pe Piaţa Roşie”. Politicianul cere autorităţilor moldovene să se informeze şi, eventual, să retragă contingentul de ostaşi ai Republicii Moldova de la paradă, dacă se confirmă datele. Solicitat de Info-Prim Neo, vicepremierul pentru reintegrarea ţării, Victor Osipov, a declarat că astfel de „vehiculaţii fanteziste” nu merită să fie comentate. „Parada de la 9 mai este un eveniment de anvergură mare, participarea este la nivel de state, inclusiv statele aliate în cel de-al doilea război mondial, inclusiv Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia etc. Nimeni nu-şi poate permite să compromită un astfel de eveniment prin implicarea unor formaţiuni separatiste”, a declarat Victor Osipov pentru Info-Prim Neo. 70 de militari ai Republicii Moldova vor pleca la Moscova, cu o săptămână înainte de 9 mai, unde vor face repetiţii pentru parada din Piaţa Roşie. Decizia privind delegarea ostaşilor moldoveni a fost luată de Alianţa pentru Integrare Europeană şi comunicată de preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, care anterior anunţase că militarii vor rămâne acasă. După ce a anunţat hotărârea Alianţei privind participarea ostaşilor moldoveni, Mihai Ghimpu a spus că personal nu va merge la paradă, deşi iniţial şi-a confirmat participarea. Ghimpu a declarat presei că „la paradă merg doar învingătorii, ce să caute învinşii?”.