logo

Infoinvent: Peste 400 de invenții inedite și produse creative sunt expuse virtual


https://www.ipn.md/ro/infoinvent-peste-400-de-inventii-inedite-si-produse-creative-7967_1085834.html

Peste 400 de invenții și produse creative – din Republica Moldova, România, China, Vietnam, Australia, Coreea și Croația – sunt expuse virtual începând de astăzi, 17 noiembrie, în cadrul Expoziției Internaționale Specializate „Infoinvent", ediția a XVII-a, transmite IPN.

Lucrările participanților sunt expuse în cadrul mai multor compartimente: invenții, soiuri de plante și design industrial; produse și servicii inovative; proiecte de inovare și de transfer tehnologic; creația tinerilor și industrii creative.

Evenimentul constituie o platformă eficientă de promovare a activităților din domeniul cercetării, inovării, de stabilire a unor parteneriate pentru implementarea rezultatelor activităţilor inovaţionale şi de cercetare şi de atragere a investiţiilor în activitatea de inovare şi transfer tehnologic, a menționat secretarul de stat, Adriana Cazacu, citată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.

Exponatele prezentate vor fi jurizate și premiate vineri,  19 noiembrie, în cadrul unei ceremonii festive.

Ediția a XVII-a a Expoziției „Infoinvent” este organizată de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării, Agenția Națională pentru Cercetare şi Dezvoltare și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare și va fi găzduită pe platforma 
www.infoinvent.md.