Alegerile din 5 noiembrie s-au desfășurat în mod democratic, dar și cu multe elemente de noutate. Acestea țin atât de noile condiții de desfășurare a alegerilor, noul cod electoral, cât și de felul cum concurenții electorali au ales să convingă alegătorii să-și dea votul, nu întotdeauna pe căi absolut legale. De această părere sunt invitații dezbaterii publice cu genericul „Influența actelor de corupție asupra procesului electoral la nivel local”, organizată de IPN.
Primarul reales al orașului Leova, Alexandru Bujorean, menționează că la acest scrutin, s-au observat, ca de fiecare dată, elemente ale corupției politice, iar sumele cu care se operează sunt foarte mari. „Acest scrutin a fost folosit de ei, ca și un câmp de bătălie. Și atunci când vorbim despre corupție politică sau electorală, noi nu trebuie să o separăm ca un fenomen aparte. Trebuie să înțelegem că, corupția politică și corupția electorală este o mutație genetică a corupției sistemice din Republica Moldova și este o continuitate firească a acesteia. Vine de la câteva aspecte. Pe de o parte, fluxuri enorme de bani. Doar o să fac o comparație: eu am candidat pentru prima dată pe listele unui partid creat recent, noi am fost mandatați la nivel de țară de peste 56 de mii de cetățeni, cheltuielile pe care le-a avut partidul pentru un vot este de aproximativ patru lei. Aici vorbim despre donații în mare parte din partea candidaților. Pe de altă parte, vorbim despre grupări politice criminale, care oferă 2-3 mii de lei pentru un vot. Cum un partid politic clasic, transparent, proeuropean, care dorește dezvoltarea acestei țări și vine să-și aducă contribuția inclusiv la nivel local, poate să lupte cu un asemenea flux de bani”, a menționat el.
Angela Colațchi, conferențiar la Catedra Științe politice și administrative, Universitatea de Stat din Moldova este de părere că aceste alegeri locale sunt deosebite pentru că au fost organizate în baza noului Cod electoral, ceea ce este o premieră. „Vreau să zic că democrația încet, încet vine la noi acasă, în Republica Moldova. Principiile democratice sunt respectate. Doar că noi nu trebuie să interpretăm că democrația nu presupune un control riguros, acțiuni prompte. Democrația este acasă în Republica Moldova. Obiectiv, acest scrutin local este deosebit pentru că a fost organizat în baza noului Cod electoral. Este o premieră. Deși noul Cod electoral, ca și spirit, ca și respectare de procedură este o continuare. A preluat consistența și spiritul Codului electoral precedent, dar oricum sunt multe reglementări noi”, a declarat Colațchi.
Igor Bucătaru, șeful echipei de analiză a Asociația Promo-LEX a declarat în cadrul aceleiași dezbateri că specificul alegerilor curente are la bază mai mulți factori: de la scoaterea în afara legii a unui partid politic, excluderea unui concurent electoral din alegeri și până la validarea mandatelor aleșilor de către consiliile electorale locale. „Aceste alegeri au fost chiar deosebite și cu siguranță vor servi baza unor discuții viitoare. Sunt multe prevederi care au fost testate la aceste alegeri și poate vor servi drept bază să revenim la discuția lor. Codul electoral nou a fost aprobat aproape cu un an înainte de alegeri. În același timp, au apărut factori obiectivi care au schimbat regulile jocului chiar pe parcursul jocului și mă refer aici la premieră când un partid a fost declarat neconstituțional în timpul jocului”, a spus Igor Bucătaru.
Totodată, el a menționat că, deja a început procesul de confirmare a legalității alegerilor și de validare a mandatelor și e pentru prima dată „când consiliile electorale fac acest lucru, până acum, acest lucru era făcut de instanțele de judecată, e iarăși un proces pe care noi încercăm să îl observăm, să vedem cum se implementează acest fapt, noi, ca și misiune de observare, din start, nu am fost de acord cu acest lucru”, a spus Bucătaru.
Dezbaterea publică cu genericul „Influența actelor de corupție asupra procesului electoral la nivel local” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.