India are un mare potenţial de a investi în Republica Moldova şi manifestă interes în acest sens – a menţionat ministrul de stat pentru afaceri externe al Indiei, Preneet Kaur, în cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă, luni, 23 septembrie, transmite IPN.
Ministrul de stat pentru afaceri externe al Indiei se află într-o vizită oficială în Moldova. Oficiala de la New Delhi a declarat că ţara sa mizează şi pe identificarea unor noi domenii de colaborare bilaterală.
Şeful executivului de la Chişinău a declarat că Republica Moldova manifestă interes pentru sporirea investiţiilor indiene în economia moldovenească şi aplicarea tehnologiilor indiene în domeniile sănătate, energie regenerabilă, agricultură şi industrie.
În cadrul întrevederii a fost apreciată cooperarea în domeniul educaţiei, fiind accentuat interesul pentru promovarea unor relaţii inter-universitare. Un exemplu este Universitatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău, unde în ultimii 15 ani şi-au făcut studiile peste 30 de studenţi indieni. Cei doi oficiali au pledat pentru relaţii în vederea promovării mobilităţii academice şi profesionale.
S-a anunţat că Moldova examinează posibilitatea numirii unui ambasador non-rezident la New Delhi, acum ţara având în India un consul onorific. Aceasta este a două vizită în Moldova a unui oficial de asemenea rang din India. Ultima a avut loc în anul 1994.
Vizita ministrului de stat pentru afaceri externe, Preneet Kaur, se va încheia pe 24 septembrie. Marţi, 24 septembrie, Preneet Kaur urmează să se vadă cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi.