logo

Incidentul din mină, consecință a faptului că Inspectoratul Muncii nu mai avea atribuția de control, opinie


https://www.ipn.md/ro/incidentul-din-mina-consecinta-a-faptului-ca-inspectoratul-muncii-nu-mai-avea-at-7967_1038338.html

Incidentul de la Pașcani, unde trei muncitori au decedat după ce s-a surpat tavanul carierei, s-ar fi produs drept consecință a faptului că, începând cu luna aprilie curent Inspectoratului de Stat al Muncii, i-a fost retrasă atribuția de efectuare a controalelor în domeniul securității și sănătății la muncă. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Elena Carchilan, șefa Inspectoratului Muncii al Confederației Sindicatelor, spune că după ce Inspectoratului i-a fost retrasă atribuția de control, aceasta a fost pusă transferată la zece agenții care se ocupă de sănătatea ocupațională. „În cazul dat, acest accident de muncă va fi cercetat de Agenția pentru Supravegherea Tehnică”, spune Elena Carchilan.

Alina Țurcan, avocată a Institutului de Reformă Penală, susține că în cazul încălcării regulilor protecției muncii ar putea fi atrași la răspundere, dacă vor fi găsiți vinovați, atât persoana care era responsabilă de protecția și securitatea în muncă din cadrul companiei, cât și conducătorul agentului economic. „Chiar dacă angajatorul angajează o persoană care să se ocupe de securitatea și protecția muncii, el nu este exonerat de obligația de a asigura și a monitoriza cum se respectă securitatea. Procurorii deja vor stabili în aceste cauze penale cine se face vinovat de incident”, spune Alina Țurcan.

Alexandru Leu, salvator în Detașamentul de căutare și salvare nr.1 care a participat la operațiunea de deblocare a muncitorilor, a menționat că două cadavre au fost găsite la o distanță de patru kilometri de la intrarea în carieră. „Am găsit persoanele, le-am deblocat, dar era evident că erau decedate. Nu am putut să facem nimic”, spune pompierul.

Luni seara, 20 noiembrie, un perete al carierei din satul Pașcani s-a surpat și a strivit trei muncitori. Doi bărbați au decedat pe loc, iar al treilea la spital.