Un tânăr în vârstă de 32 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru tentativă de viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, comise în privința unei minore. Cazul a avut loc vara trecută într-un parc public, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, pe 19 iulie 2023, pe timp de seară, inculpatul a observat într-un parc o minoră de 14 ani și a intrat cu ea în discuții. Pentru a o abuza sexual, el a tras-o în tufișuri, i-a strâns mâinile, i-a astupat gura și a împins-o cu putere la sol. Ulterior, tânărul a dezbrăcat-o și a săvârșit față de minoră acțiuni cu caracter sexual. Ulterior, a încercat să intre cu aceasta în raport sexual forțat, însă nu a reușit, pentru că au intervenit trei persoane aflate în apropiere.
Inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru tentativă de viol al unei minore și pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite. Cei 8 ani de închisoare urmează să fie executați în penitenciar de tip semiînchis. Bărbatul a pledat nevinovat.