logo

Închisoare pentru polițistul care a provocat un accident mortal la Chetrosu


https://www.ipn.md/ro/inchisoare-pentru-politistul-care-a-provocat-un-accident-mortal-7967_1066179.html

Polițistul de patrulare care, acum doi ani, a urcat beat la volan și a comis un accident rutier, soldat cu decesul unui pasager, a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Atunci, pentru a scăpa de pedeapsă, până la sosirea grupului de cercetare, polițistul a mutat cadavrul pasagerului la volan, încercând să inducă în eroare oamenii legii, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în iunie 2017, polițistul a urcat în stare de ebrietate la volanul unui automobil în care mai erau doi pasageri.
În timp ce se deplasa din direcția satului Chetrosu, raionul Anenii Noi, în direcția capitalei, s-a angajat într-o depășire, însă a pierdut controlul volanului și a accidentat lateral o altă mașină. În consecință, ambele autoturisme au fost avariate, iar unul dintre pasagerii polițistului, militar în cadrul Ministerului Apărării, în vârstă de 26 de ani, a decedat.

Pentru a scăpa de pedeapsă, polițistul a mutat cadavrul pasagerului la volan, încercând să inducă în eroare oamenii legii, precum că victima ar fi condus mijlocul de transport în momentul impactului. O expertiză ADN, efectuată în România, a arătat că anume polițistul se afla la volanul mașinii.

Acesta a fost condamnat la șapte ani închisoare cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de cinci ani. De asemenea, el urmează să achite succesorului părții vătămate 164 de mii de lei în calitate de prejudiciu moral și material, dar și 22 de mii de lei – în folosul statului pentru cheltuieli judiciare.

Concomitent, pentru asigurarea executării sentinței, în latura civilă, a fost aplicat sechestru pe bunurile mobile și imobile, dar și mijloacele financiare ale inculpatului, în limita valorii prejudiciului cauzat. Totodată, procurorii urmează să dea calificare și acțiunilor altor persoane, care au contribuit la ascunderea adevărului pe caz.