logo

Începe Săptămâna Europeană a sănătății mintale


https://www.ipn.md/ro/incepe-saptamana-europeana-a-sanatatii-mintale-7967_1097090.html

Săptămâna Europeană a sănătății mintale, în perioada 22-28 mai, este marcată în acest an cu genericul: „Comunități sănătoase”. Este un îndemn pentru abordarea sănătății mintale în comunități, școli, la locurile de muncă, acasă. Tineri sau bătrâni, cu toții avem nevoie de o mai bună înțelegere a importanței sănătății mintale pentru a avea grijă de ea.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Sănătății menționează că în Republica Moldova sunt dezvoltate servicii comunitare de sănătate mintală. Acestea sunt acordate în cele 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală din raioanele și municipiile din țară. Persoanele cu tulburări mintale și de comportament au acces la asistență medicală și reabilitare psihosocială, sprijin și mediere în relațiile cu familia și comunitatea.

În acest an, Ministerul Sănătății și Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova au semnat Memorandumul cu privire la cea de-a treia fază a Proiectului MENSANA „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Republica Moldova”. Persoanele cu probleme de sănătate mintală beneficiază de asistență gratuită și confidențială inclusiv în trei instituții spitalicești. Iar pentru tratamentul ambulatoriu persoanele au acces la medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Ministerul Sănătății a elaborat Programul național privind sănătatea mintală pentru perioada 2023-2027, care se află la etapa de consultare. Implementarea documentului urmărește în principal acordarea serviciilor de sănătate mintală în funcție de necesitățile persoanelor și la toate etapele vieții, calitative și aproape de locul de trai.

În Moldova, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în anul 2022, erau înregistrate peste 139 de mii de persoane cu tulburări mintale și de comportament, dintre care 73 de mii cu maladii psihice.