logo

Începe reparația străzii Creangă din capitală


https://www.ipn.md/ro/incepe-reparatia-strazii-creanga-din-capitala-7967_1044838.html

Se dă startul lucrărilor de reparație a străzii Ion Creangă. Anul acesta, autoritățile planifică reabilitarea rețelelor electrice, înlocuirea pilonilor electrici, reparația și amenajarea trotuarelor și a bordurilor, transmite IPN.

Șeful Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Butucel, a declarat, la ședința operativă de la Primărie, că reparații urmează să fie efectuate pe un tronson de aproape doi kilometri. Lucrările la carosabil vor începe în primăvară și se vor încheia estimativ în vara anului viitor.

Traficul în zonă nu va fi suspendat. Lucrările vor fi efectuate în special pe timp de noapte sau în zile de odihnă.

Strada Ion Creangă este reparată din bani municipali, cheltuielile cifrându-se la 40 de milioane de lei. Pe strada respectivă nu au fost efectuate reparații capitale de mai bine de 30 de ani.