Începând cu noul an de învăţământ ar putea fi operate unele modificări în sistemul educaţional din Moldova
https://www.ipn.md/ro/incepand-cu-noul-an-de-invatamant-ar-putea-fi-operate-unele-modificari-in-sistem-7967_958196.html
Începând cu noul an de învăţământ ar putea fi reduse numărul orelor de studii şi ar putea fi simplificate programele de învăţământ pentru a le adapta la vârsta şi aptitudinile elevilor, a declarat pentru presă ministrul educaţiei, tineretului şi sportului, Victor Ţvircun. Aceasta se include în Programul de modernizare a sistemului educaţional, aprobat în luna august 2005.
Potrivit sursei citate, programul prevede şi ridicarea calităţii sistemului educaţional în conformitate cu standardele internaţionale. „În prezent se colectează opinii asupra acestui proiect, astfel încât pe parcursul lunii martie ar putea fi prezentat Guvernului. Dacă acesta va fi aprobat atunci va fi propus spre implementare, începând cu noul an de învăţământ”, susţine ministrul educaţiei.
În aceeaşi perioadă, spune Victor Ţvircun, disciplinele „Deprinderi de viaţă”, „Eu şi Legea” şi „Educaţia civică” ar putea fi comasate în una singură. Potrivit lui, în luna septembrie a anului precedent au parvenit mai multe critici asupra cursului „Deprinderi de viaţă”, fiind organizate dezbateri comune. În rezultatul acestora s-a decis ca disciplina să fie una opţională şi nu obligatorie. Asupra comasării acestor trei discipline lucrează o comisie mixtă specială.
Pe de altă parte, potrivit unui sondaj realizat de către Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova şi Reţeaua de Comunicare în domeniul Sănătăţii (RCDS), 93,8% din elevii-respondenţi au optat pentru studierea disciplinei Deprinderi de viaţă. Astfel, 40,6% din respondenţi au apreciat drept foarte necesară studierea acesteia, 36,2% – drept necesară şi 17% – uneori necesară.
Totodată, la 20 ianuarie a fost elaborată Strategia Dezvoltării învăţământului profesional tehnic, care are drept scop schimbarea radicală a sistemului acestui tip de învăţământ. Documentul urmează a fi prezentat Guvernului la începutul lunii mai curent.
La sfârşitul anului trecut Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului şi Banca Mondială au semnat două acorduri privind obţinerea granturilor şi creditelor pentru modernizarea sistemului educaţional din Moldova. Un grant, în sumă de 13 mln USD prevede revitalizarea sistemului educaţional preşcolar, iar al doilea revitalizarea şi ridicarea calităţii sistemului educaţional în şcolile rurale. Ultimul acord presupune acordarea a 10 mln USD, inclusiv 5 mln sub formă de grant, iar restul sub formă de credit, care urmează a fi rambursat pe parcursul a 40 de ani.