logo

Incendiu într-un sat din Drochia: un copil mort, altul la spital


https://www.ipn.md/ro/incendiu-intr-un-sat-din-drochia-un-copil-mort-7967_1079909.html

Un copil de doi ani a murit într-un incendiu produs astăzi, 23 februarie, într-o gospodărie din satul Gribova, raionul Drochia. Un alt minor, de 11 ani, a fost transportat la spital cu arsuri, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii au fost alertați după ora 15.00, iar în aproximativ jumătate de oră incendiul a fost localizat. În timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al copilului de doi ani.

Copilul de 11 ani, care a încercat să stingă focul cu forțe proprii, s-a ales cu arsuri și a fost transportat la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.

Deocamdată nu se cunoaște de la ce a ponit focul și unde erau adulții familiei.