logo

Incendiu într-un bloc din Chișinău: 15 persoane au fost evacuate


https://www.ipn.md/ro/incendiu-intr-un-bloc-din-chisinau-15-persoane-au-7967_1111881.html

Un incendiu a izbucnit aseară într-un apartament în sectorul Botanica al capitalei. În urma intervenției pompierilor, 15 persoane, printre care 4 copii, au fost evacuate, transmite IPN.

Flăcările au izbucnit în seara zilei de 13 februarie, la ora 20:34, într-un apartament situat la etajul superior al unui bloc de pe strada Burebista, 66/2. La fața locului au fost mobilizate patru echipaje de pompieri, care au constatat că incendiul afecta mai multe bunuri dintr-o cameră de 15 metri pătrați.

Echipajele de pompieri au scos din locuința în care s-a declanșat incendiul o femeie de 78 de ani, aflată în stare de șoc, dar conștientă și fără răni. Pentru a preveni intoxicațiile cu fum, pompierii au evacuat locatarii blocului, deoarece scara era deja inundată cu fum dens.

Incendiul a fost localizat la ora 20:49 și stins complet la 22:12, evitându-se  extinderea focului la apartamentele vecine.

Potrivit primelor investigații, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică.

De la începutul anului în Republica Moldova în incendii și-au pierdut viața 23 de oameni.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!