logo

Încălcarea legislației rutiere va fi pedepsită mai aspru


https://www.ipn.md/ro/incalcarea-legislatiei-rutiere-va-fi-pedepsita-mai-aspru-7967_1068753.html

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției vor lucra la un proiect de modificare a Codului Contravențional și Codului Penal, astfel încât să fie înăsprită răspunderea pentru anumite încălcări ale legislației rutiere. Despre aceasta a anunțat, într-un briefing de presă, secretarul de stat al MAI, Ianuș Erhan, după ședința Consiliului Național pentru Securitatea Circulației Rutiere, transmite IPN.

Potrivit secretarului de stat, se vor înăspri pedepsele pentru depășirea limitei de viteză, dar și pentru șofatul în stare de ebrietate. „Au fost făcute propuneri de confiscare a mijloacelor de transport folosite de către persoanele care urcă în stare de ebrietate la volan. Măsura urmează a fi discutată cu societatea”, a declarat secretarul de stat.

Ianuș Erhan susține că MAI va continua operațiunile „Nopțile Albe”, „Viteza”, „Semaforul” sau „Pietonul”. De asemenea, vor fi verificate întreprinderile care prestează servicii de testare tehnică. O propunere discutată este ca lista conducătorilor auto care sistematic încalcă legislația rutieră să fie făcută publică.

Secretarul de stat al MAI a venit cu un mesaj către cetățeni: atunci când văd că cineva din prieteni sau din rude urcă în stare de ebrietate la volan, să anunțe poliția.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va dispune ore obligatorii de siguranță rutieră în școli, desfășurate cu implicarea reprezentanților MAI.

În primele nouă luni ale anului curent, au avut loc peste 1800 de accidente rutiere soldate cu 185 de persoane decedate.