Încă un partid spune că va acţiona Ministerul Justiţiei în judecată pentru refuzul de a înregistra modificări la statutul formaţiunii
https://www.ipn.md/ro/inca-un-partid-spune-ca-va-actiona-ministerul-justitiei-in-judecata-pentru-refuz-7965_972394.html
Liderul Partidului Popular Republican (PPR), Nicolae Andronic, a declarat luni, 3 noiembrie, într-o conferinţă de presă că va acţiona în judecată Ministerul Justiţiei, pentru refuzul de a înregistra modificări în statutul formaţiunii, aprobate în conformitate cu noua Lege privind partidele politice, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele PPR spune că drept motiv a fost invocată lipsa primului exemplar al bonului de plată a taxei de stat, deşi acesta se păstrează la instituţia bancară care-l eliberează. La fel, s-au cerut prezentarea unor documente suplimentare, care sunt necesare doar la înregistrarea noilor formaţiuni, a precizat Nicolae Andronic.
Potrivit lui, Ministerul Justiţiei şi-a argumentat refuzul şi prin faptul că statutul partidului nu conţine organul împuternicit să reprezinte formaţiunea în raport cu autorităţile publice şi cu alte persoane, iar denumirea prescurtată a partidului ar induce în eroare cu privire la forma sa juridică de organizare.
Nicolae Andronic este de părere că prin acest refuz se încearcă de a împiedica partidul să participe la alegerile parlamentare din 2009. „Ministerul Justiţiei demonstrează că nu respectă legea, ci este condus de guvernare”, a declarat liderul PPR.
Potrivit vicepreşedintelui formaţiunii, Iurie Emilian, argumentele Ministerului Justiţiei sunt o dovadă clară că statutul partidului nu a fost studiat.
Modificări redacţionale la documentele de constituire ale partidului s-au făcut sâmbătă, 27 septembrie, în cadrul Congresului II Extraordinar.
Potrivit noii Legi privind partidele, toate formaţiunile politice din Republica Moldova urmau să-şi aducă documentele de constituire în conformitate cu Legea respectivă până la data de 1 octombrie 2008.
Anterior, şi Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) anunţa despre intenţia de a acţiona Ministerul Justiţiei în judecată din acelaşi motiv.