Încă un monument arhitectural a fost demolat în capitală
https://www.ipn.md/ro/inca-un-monument-arhitectural-a-fost-demolat-in-capitala-7967_988221.html
Încă un monument de arhitectură din centrul istoric al capitalei a fost demolat luni, 7 februarie. Potrivit Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, edificiul din strada Vasile Alecsandri a fost demolat fără avizul Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii.
Solicitată de Info-Prim Neo, Ecaterina Balan, directorul adjunct al Agenţiei, a declarat că monumentul reprezinta o casă individuală, construită încă în secolul 20.
În decembrie 2010 a fost demolat un alt monument important, la intersecţia străzilor Columna cu Bănulescu-Bodoni, iar la începutul acestui anu a existat o tentativă de demolare a unui monument arhitectural pe strada Petru Movilă.
La dispoziţia primarului Dorin Chirtoacă, a fost elaborat Registrul monumentelor arhitecturale de importanţă locală, pe care urmează să îl aprobe CMC, iar pe fiecare edificiu important vor fi montate plăcuţe cu informaţii despre istoricul monumentului.