logo

Încă un deputat renunță la mandat


https://www.ipn.md/ro/inca-un-deputat-renunta-la-mandat-7965_1066921.html

Deputatul democrat Otilia Drăguțanu își depune mandatul. Anunțul este făcut pe Facebook, unde a scris că, după o lungă perioadă de reflecție, a înțeles că nu este făcută pentru politică, nici politica nu este pentru ea.

„Întotdeauna am știut să-mi găsesc locul și să muncesc acolo unde abilitățile mele au adus utilitate maximă. Sunt de părere ca un partid în opoziție are nevoie de cineva cu un alt profil și temperament și cu mai multă experiență în politică”, a scris Otilia Drăguţanu, citată de IPN.

Otilia Drăguțanu a ajuns în Parlament pe lista națională a PDM. Este soția fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu.

Miercuri, 17 iulie, și deputatul independent Viorel Melnic a anunțat că își depune mandatul. Acesta a câștigat alegerile pe circumscripția nr. 48 Regiunea Transnistreană-Sud, care cuprinde teritorial orașele Slobozia, Tighina și Tiraspol.

Mai devreme, pe motive de incompatibilitate, au renunțat la mandatul de deputat premierul Maia Sandu, vicepremierul Andrei Năstase și ministra educaţiei, culturii şi cercetării Liliana Nicolaescu-Onofrei. În Parlament au rămas 96 de deputați.