Un locuitor al orașului Vulcănești a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru patru capete de acuzare. Acesta a fost găsit vinovat de răpirea unei persoane, omor intenționat, trecerea ilegală a frontierei de stat și huliganism agravat, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat în aprilie 2015, într-o locuință din orașul Vulcănești, când inculpatul, împreună cu patru complici, au bătut crunt un bărbat cu care au consumat împreună alcool. Ulterior, agresorii au urcat victima în portbagajul unei mașini și s-au deplasat în afara orașului, unde l-au incendiat pe bărbat chiar dacă acesta mai dădea semne de viață. Potrivit probatoriului, aceștia și-au continuat cheful până cadavrul a ars complet, iar a doua zi, au adunat rămășițele carbonizate și le-au aruncat într-o fântână pe un câmp.
Imediat după crimă, inculpatul a părăsit teritoriul țării, fiind dat în urmărire internațională. În vara anului trecut, a fost reținut în Ucraina și extrădat în Republica Moldova. La finele anului, procurorii l-au deferit justiției.
Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.
Ceilalți patru complici au fost reținuți și deferiți justiției imediat după crimă, fiind condamnați atunci la 22, 23 și 24 ani închisoare, cel de-al patrulea primind detențiune pe viață.