logo

Încă un candidat PAS se retrage din cursă


https://www.ipn.md/ro/inca-un-candidat-pas-se-retrage-din-cursa-8011_1082123.html

Încă un candidat de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcţia de deputat pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie anunţă că se retrage din cursă. Antreprenorul Alexandru Catan, nr. 45 pe listă, a luat decizia după ce „presa controlată de Dodon a distribuit informații false și denigratoare” despre el.

Potrivit lui Catan, e vorba de un dosar penal fabricat pe numele său pe timpul lui Vlad Plahotniuc. „Presa finanțată din kulioacele lui Plahotniuc și Bahamas încearcă să ponegrească imaginea mea și a Partidului Acțiune și Solidaritate în această campanie electorală. Și asta chiar dacă acel dosar, deoarece era cusut cu ață albă, în scurt timp a fost închis”, a explicat fostul candidat într-o postare pe Facebook.

„Am decis să îmi retrag candidatura la funcția de deputat de pe lista PAS pentru a nu permite oponenților să distragă Partidul Acțiune și Solidaritate de la obiectivul nostru de a curăța clasa politică”, a scris Alexandru Catan, adăugând că că rămâne în continuare alături de PAS .

Anterior, şi jurnalista Nata Albot a anunţat că se retrage de pe lista PAS. S-a întâmplat după ce liderul Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat că pe locul opt în listele unui partid este un candidat la funcția de deputat care, în 2016, a fost prins pe Aeroportul Internațional Chișinău cu droguri. Ulterior, în spațiul public a fost distribuit un act potrivit căruia ar fi vorba despre o cantitate de 0,78 de grame de marijuana.