logo

Încă două medalii la Mondialul de lupte printre tineret


https://www.ipn.md/ro/inca-doua-medalii-la-mondialul-de-lupte-printre-tineret-7979_1067507.html

Luptătoarele Anastasia Nichita și Maria Leorda au cucerit medalia de argint, respectiv, bronz la Campionatul Mondial de tineret, care se desfășoară la Tallinn, transmite IPN.

Anastasia Nichita a obținut trei victorii în categoria de greutate de 59 kg, fiind înfrântă doar de japoneza Sae Nanjo, pe care a învins-o în finala Mondialului trecut.

Maria Leorda a cucerit medalia de bronz în categoria de greutate de 50 kg. În ultimul meci, ea a dispus de bielorusa Natalia Varakina.

În această seară, în meciul pentru medalia de bronz va lupta și Irina Ringaci, care evoluează în categoria de 62 kg.

Prima medalie obținută de luptătorii moldoveni în Estonia a fost cea de argint, a luptătorului de stil liber Vasile Diacon, în categoria de greutate de 70 kg.