logo

Încă 18 şoferi s-au ales cu amenzi pentru că nu au acordat prioritate autospecialelor


https://www.ipn.md/ro/inca-18-soferi-s-au-ales-cu-amenzi-pentru-ca-7967_981047.html

Şoferii ignoră autospecialele cu girofar, chiar dacă riscă amenzi usturătoare, a declarat pentru Info-Prim Neo Inspectorul Serviciului informare şi relaţii cu publicul al Secţiei Poliţia Rutieră Chişinău, Uliana Catan. În cea de a doua zi a operaţiunii “Girofar”, 18 conducători auto nu au acordat prioritate unei ambulanţe care încerca să-şi croiască drum pe străzile aglomerate. Ambulanţa se deplasa pe Viaduct şi bd. Dacia într-o misiune de simulare a unei solicitări de urgenţă. Mai mulţi şoferi, chiar dacă aveau loc pentru a trage pe dreapta, nu au făcut-o, fapt pentru care s-au ales cu procese-verbale pentru încălcarea Regulilor circulaţiei rutiere, a spus Uliana Catan. În condiţiile în care la Chişinău nu există o bandă specială pentru deplasarea autospecialelor, conducătorii auto sunt obligaţi să se conformeze situaţiei şi să facă pe dreapta dacă culoarea girofarului este albastră sau să oprească, dacă culoare este roşie. Amenda pentru neacordarea priorităţii autospecialelor oscilează între 500 şi 600 de lei, şi 4 puncte de penalizare din cele 15 existente.