logo

Încă $10 mln în proiectul Giurgiuleşti


https://www.ipn.md/ro/inca-10-mln-in-proiectul-giurgiulesti-7966_980670.html

Thomas Moser, directorul companiilor Bemol Retail şi Danube Logistics, a anunţat astăzi, 16 februarie, într-o conferinţă de presă, că acţionarii grupului olandez Easeur Holding BV, din care fac parte companiile respective, au decis astăzi asupra volumului investiţiilor din anul curent din Moldova – 10 mln dolari, care vor fi utilizaţi pentru finalizarea proiectelor aflate în derulare în portul internaţional Giurgiuleşti, dar şi pentru a se face conexiunea la calea ferată europeană, transmite Info-Prim Neo Referindu-se la scutirile fiscale de care se bucură, Moser a spus că acestea ţin de angajamentele guvernului moldovean, după ce investitorul străin a preluat sarcina stingerii datoriilor pe care Moldova le avea faţă de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. „Compania noastră şi-a luat povara de a stinge datoria guvernului faţă de BERD în valoare de cca 25 milioane de dolari. Am creat peste 900 de locuri de muncă şi am investit până la moment, conform acordului de investiţie cu Republica Moldova, cca 50 milioane de dolari”, a precizat Moser. La ora actuală, Bemol gestionează 38 de staţii de alimentare cu produse petroliere. În conformitate cu angajamentele pe care şi le-a asumat, Bemol urmează să dispună de 50 de staţii, ceea ce reprezintă aproximativ a 12 parte din totalul staţiilor din republică. În contextul discuţiilor pe marginea modificărilor cu privirea la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere, reprezentanţii Bemol afirmă că aceste schimbări vor genera consolidarea pe piaţă a unor companii în detrimentul altor companii, procesul însă este „firesc pentru o economie de piaţă”. „Personal nu am nimic împotriva tichetelor, însă noi am ajuns la concluzia că aceasta un reprezintă o practică bună, motiv din care am dat preferinţă unui sistem mai avanasat, cel bazat pe cartele, care lucrează bine şi de care consumatorii sunt mulţumiţi”, spune Moser. Aşa cum s-a declarat în şedinţa precedentă a Guvernului, mâine, 17 februarie, executivul va reveni la subiectul modificărilor respective, subiect care a împărţit operatorii în două tabere. Împotriva scoaterii tichetelor din uz se pronuţă mai categoric Uniunea Importcompetrol, care întruneşte majoritatea operatorilor mici.