logo

Înalţi oficiali europeni la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/inalti-oficiali-europeni-la-chisinau-7965_1008155.html

Timp de patru zile, de pe 2 până pe 5 octombrie, la Chişinău vor avea loc o serie de evenimente cu participarea mai multor înalţi oficiali europeni. Pe 2 octombrie în Republica Moldova sunt aşteptaţi ambasadorii statelor membre ale UE din cadrul Comitetului pentru Politică şi Securitate al Consiliului Uniunii Europene (COPS) , transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Aceasta este a doua vizită a ambasadorilor COPS în Republica Moldova, prima având loc în decembrie 2011. Cei 28 de ambasadori vor avea întrevederi cu reprezentanţii conducerii ţării.

De pe 2 până pe 4 octombrie, în vizită la Chişinău este şi Grupul politico-militar al UE, care include reprezentanţii statelor membre ale UE responsabili de aspectele politico-militare ale Politicii Comune de Securitate şi Apărare, inclusiv monitorizarea misiunilor UE de gestionare a crizelor.

De pe 3 până pe 5 octombrie, şi preşedintele Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, va întreprinde o vizită în Moldova. Şeful statului estonian va avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă şi preşedintele Parlamentului, Igor Corman. De asemenea, va participa la un forum cu privire la securitatea digitală, precum şi la Ziua Naţională a Vinului. Preşedintele Estoniei va fi însoţit de o delegaţie a oamenilor de afaceri, care vor avea o agendă separată de activitate.

Pe 4-5 octombrie va avea loc și cea de-a cincea reuniune a Forumului Societăţii Civile a Parteneriatului Estic. La deschiderea evenimentului vor participa vicepremierul Natalia Gherman, comisarul european pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Štefan Füle, ministrul de externe al Lituaniei, Linas Linkevičius, şi ministrul de externe al Georgiei, Maia Panjikidze, care vor susţine şi o conferinţă de presă comună.