logo

În weekend benzina va fi mai ieftină cu 30 de bani


https://www.ipn.md/ro/in-weekend-benzina-va-fi-mai-ieftina-cu-30-7967_1091092.html

În următoarele trei zile, un litru de benzină va costa 30,63 lei, cu 32 de bani mai puțin decât astăzi. Și motorina se va ieftini cu 13 bani, un litru costând 28,80 lei. Prețurile maximale au fost afișate de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către ANRE în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere. Pe parcursul ultimelor două săptămâni, au fost luate în calcul cotațiile Platts care s-au micșorat cu 14,4 % la benzină și cu 9,8% la motorină, micșorarea reprezentând circa 193 $/tona la benzină și 122,5 $/tona la motorină.

Ieftinirile la carburanți au început în iulie. Aceasta după ce prețurile la benzina COR 95 și motorină au crescut constant începând cu toamna anului trecut. Pentru comparație, la începutul lunii septembrie 2021, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costa 20,23 lei, iar un litru de motorină –16,42 lei.