logo

În transport conducătorii și pasagerii nu poartă mască, reprezentant ANTA


https://www.ipn.md/ro/in-transport-conducatorii-si-pasagerii-nu-poarta-masca-reprezentant-7967_1076052.html

În autobuzele implicate în transportul public atât conducătorii auto, precum și pasagerii nu sunt conștienți de pericolul noului tip de coronavirus și nu poartă mască de protecție. O declarație în acest sens a fost făcută de Sergiu Baltaga, reprezentant al Agenției Naționale Transport Auto în cadrul conferinței intersectoriale a Ministerului Sănătății, transmite IPN.

Potrivit lui, situația este similară și în cazul curselor internaționale ocazionale. „Pe marginea abaterilor depistate, atât conducătorii auto, cât și pasagerii au fost informați despre riscurile infectării cu noul tip de coronavirus, precum și despre consecințele ce urmează a fi suportate în cazul ignorării măsurilor elementare de protecție prevăzute de autorități”, a spus Sergiu Baltaga.

Reprezentantul ANTA a venit cu o adresare către cetățeni, operatorii de transport rutier și conducătorii de autogări. „Fiți mai prudenți și mai conștienți privind efectele acestui virus. Desfășurați instruiri suplimentare cu angajații care sunt implicați în deservirea pasagerilor, asigurați unitățile de transport cu dezinfectant. Doar de noi depinde cum va evolua situația pandemică”, a recomandat Sergiu Baltaga.