logo

În toate sectoarele capitalei au loc defrişări de copaci


https://www.ipn.md/ro/in-toate-sectoarele-capitalei-au-loc-defrisari-de-copaci-7967_1004638.html

În toate sectoarele din Chişinău au loc defrişări de copaci uscaţi, care mai apoi sunt folosiţi la reparaţia băncilor din parcuri. De la începutul anului curent, aproximativ 700 de arbori au fost tăiaţi.

Solicitat de IPN, şeful întreprinderii municipale „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”, Eliferii Haruţa, a spus că arborii sunt defrişaţi fiindcă sunt uscaţi sau avariaţi. „În locul arborilor tăiaţi vom planta alţi pomi. Doar sub arborii mari nu putem planta. Pentru defrişare s-au cheltuit aproximativ 2 milioane de lei”, a mai spus Eliferii Haruţa.

Crengile copacilor defrişaţi sunt duse la gunoişte, iar lemnul din tulpină, dacă este bun, e utilizat la reparaţia băncilor din parcuri. Dacă nu se potriveşte, este dat pe foc  în cadrul întreprinderii. La procesul de defrişare participă de la 6 până la 10 angajaţi.

Săptămâna trecută au fost tăiaţi 45 de arbori şi curăţaţi alţi peste 150.