logo

În timpul apropiat, ar putea avea loc discuții politice în formatul „5+2”, OSCE


https://www.ipn.md/ro/in-timpul-apropiat-ar-putea-avea-loc-discutii-politice-7965_1066789.html

Mediatorii și observatorii formatului „5+2” de reglementare transnistreană (așa-numitul format ,,3+2”) salută angajamentul politic al ambelor părți din proces de a valorifica dinamica pozitivă în cadrul negocierilor și de a obține rezultate concrete până la sfârșitul acestui an în ceea ce privește punerea în aplicare a pachetului „Berlin-plus”. În acest sens, a fost adoptată și o declarație comună la conferința permanentă pe probleme politice în cadrul procesului de negociere, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Misiunii OSCE din Moldova se menționează că mediatorii și observatorii au vizitat pe 12 iulie Chișinăul și Tiraspolul pentru discuții cu conducerea moldovenească și cea din zona de securitate. În timpul vizitei, mediatorii și observatorii au avut întrevederi la Chișinău cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, premierul Maia Sandu și vicepremierul pentru reintegrare Vasilii Șova, reprezentant politic în procesul de negocieri. La Tiraspol, aceștia s-au întâlnit cu liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski și reprezentantul politic în procesul de negocieri, Vitali Ignatiev.

În cadrul vizitei, mediatorii și observatorii au îndemnat părțile să continue implicarea activă în cadrul grupurilor de lucru comune ale experților și să organizeze periodic întrunirile reprezentanților politici în formatul „1+1” pentru a oferi acestor grupuri îndrumarea necesară. Totodată, au salutat deschiderea celor doi reprezentanți politici de a se întâlni în următoarele două săptămâni.

Luând în considerare abordarea axată pe rezultate, în următoarele trei luni ar putea avea loc discuții politice substanțiale în formatul „5+2” la Bratislava, Slovacia, se mai spune în comunicat. 

Mediatorii și observatorii au salutat în continuare disponibilitatea ambelor părți de a aborda o serie de chestiuni prioritare parvenite din partea grupurilor de lucru comune ale experților, în cadrul unui eveniment care va fi organizat de Misiunea OSCE în Moldova, în toamnă în Bavaria, Germania.

Formatul „5+2” include reprezentanții părților – Republica Moldova și regiunea transnistreană, mediatorii – OSCE, Federația Rusă și Ucraina și observatorii –UE și SUA.

Ultima rundă de negocieri în formatul 5+2 a avut loc pe 29-30 mai 2018.