Administraţia de la Tiraspol a stabilit începerea sezonului de vânătoare la mistreţi de la 1 iunie. Potrivit datelor experţilor din regiune, numărul animalelor este prea mare şi acestea provoacă pierderi agricultorilor distrugând culturile, transmite IPN.
Presa din regiune scrie că sezonul de vânătoare va dura până pe 31 august. Până acum mistreţii puteau fi vânaţi în perioada noiembrie-decembrie, ca şi în partea dreaptă a Nistrului.
Agricultorii din raioanele de est se plâng de mai demult timp că mistreţii le distrug terenurile cultivate, însă administraţia de la Tiraspol nu putea permite vânatul cât timp în Ucraina se înregistrau cazuri de ciumă porcină. Vânatul mistreţilor ar fi dus la ceea că animalele din regiunea transnistreană ar fi migrat spre Ucraina, iar revenind în regiune ar fi adus şi boala.
Vânatul mistreţilor se va permite acolo unde s-au înregistrat distrugeri masive ale culturilor agricole.