În școlile din țară vor fi distribuite echipamente și tehnică în valoare de 69 de milioane de lei. Este vorba despre laptopuri, tablete, computere, echipamente pentru laboratoarele de fizică, chimie și biologie, dar și alte dispozitive digitale. Totodată, în instituțiile de învățământ cu studiere în limba rusă vor fi distribuite dicționare pentru cabinetele de limba și literatura română, transmite IPN.
Ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, a precizat că unele echipamente au fost achiziționate de minister, în timp ce altele reprezintă donații ale partenerilor. Printre aceștia se numără UNICEF Moldova, AO „Salvați copiii” din România, Oficiul Guvernamental pentru Educație al provinciei Jeju din Coreea de Sud, Republica Populară Chineză, Ambasada Statului Israel în Republica Moldova etc.
„Condiții moderne de educație – asta ne dorim să asigurăm în toate școlile din țară. În acest sens, infrastructura este unul dintre factorii de baza, alături de calitatea resursei umane, curriculum și alți factori importanți. Vom continua să facem investiții în educație, ca să ne apropiem de obiectivul nostru de bază – să pregătim copiii pentru viitor”, a menționat Anatolie Topală.
Lotul de echipamente pentru laboratoarele de fizică, chimie și biologie va fi repartizat în 160 de gimnazii și licee. Valoarea echipamentelor se ridică la peste 34 de milioane de lei. Fiecare instituție va obține un set de senzori digitali pentru disciplinele fizică, chimie și biologie, laptop, proiector, ecran, imprimantă multifuncțională, boxe, camera web, microscop pentru biologie. Aparatele și materialele moderne vor fi utilizate de elevi și profesori în cadrul procesului educațional în vederea dezvoltării competențelor practice. Echipamentele pentru laboratoarele de fizică, chimie și biologie au fost achiziționate de Ministerul Educației în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului din Moldova”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale.
Cu suportul UNICEF Moldova se vor crea 69 de laboratoare digitale. Cabinetele vor fi dotate cu mobilier și laptopuri conectate la Internet. Acestea vor fi utilizate atât de copiii din Ucraina pentru a avea acces la procesul educațional pe platformele stabilite de Ministerul Educației din Ucraina, cât și de elevii din Moldova.
MEC a alocat peste 941 de mii de lei pentru ca 15 cabinete de limba și literatura română din 15 instituții de învățământ în care se studiază disciplina Limba și literatura maternă de minoritățile naționale să fie dotate cu echipament IT. Alte 208 instituții de învățământ cu studiere în limba rusă vor primi materiale didactice pentru cabinetele de limba și literatura română.
590 de tablete din donația Israelului și 1 528 de tablete donate de China vor fi repartizate în 227 de instituții de învățământ general și sunt destinate elevilor care studiază în aceste școli, inclusiv copiilor strămutați din Ucraina. Totodată, în școli vor ajunge 56 de tablete, 235 de seturi AI Coding Halocode (dispozitiv inteligent pentru programare), 100 Textbook, 340 computere și 25 USB, din donația oferită de Coreea.