Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare, ultima săptămână a Postului Mare, înainte de Paști. Fețele bisericești îndeamnă enoriașii să se abțină în aceste zile de la petreceri. În schimb, „să își amintească despre drumul greu al Mântuitorului Hristos, care a trecut prin batjocură, lovituri, scuipări și, cel mai cutremurător, a fost răstignit pe cruce”, a menționat preotul Ioan Ciuntu, parohul Catedralei Ortodoxe Române „Sfânta Teodora de la Sihla” din capitală, solicitat de IPN.
„Și până la Mântuitorul Hristos a fost răstignită multă lume, dar a fost răstignită pentru războaiele duse, pe când Mântuitorul Hristos a fost cel care a venit doar cu gânduri bune pentru lume și a săvârșit și minuni. Această săptămână zguduitoare reconstituie, pas cu pas, cele întâmplate acum două milenii. Sunt zile deosebite, numite în popor și denii, iar în fiecare seară în lăcașele sfinte vor fi oficiate servicii divine”, a subliniat preotul Ioan Ciuntu.
Potrivit parohului Catedralei Ortodoxe Române „Sfânta Teodora de la Sihla”, e o săptămână care trebuie să fie moderată, liniștită, pașnică, cu multă înțelepciune și cu rugăciune în ceea ce gândești și în ceea ce faci. „Înțelegem că gospodinele au multe de pregătit, dar sunt îndemnate să își facă timp și pentru a merge la biserică. Fiecare ce face, lui își face. Și în plan energetic lucrul acesta lucrează. Nu este doar o restabilire istorică, ci o trăire și retrăire care ne conectează la izvoarele celor două milenii de ani. E o săptămână a păcii sufletești, a dragostei, a bunătății, de luare aminte față de cei necăjiți. Fie că e vorba de niște alimente, ajutor financiar sau un cuvânt bun, să le acorzi cu multă dragoste”, a spus preotul Ioan Ciuntu.
Parohul Catedralei Ortodoxe Române „Sfânta Teodora de la Sihla” a subliniat că, în unele state, cum ar fi Germania, Vinerea Mare, numită și Vinerea Seacă, este declarată zi de odihnă, iar toate localurile, instituțiile și întreprinderile sunt închise. „La noi se mai întâmplă cum se întâmplă, cu regret, și ar trebui lumea să conștientizeze că multe lucruri rele care li se întâmplă sunt pentru că nu se acordă o mare importanță acestor zile. Unii oameni nu fac ceea ce ar trebui să facă, ci fac ceea le mai trăsnește prin cap. În Vinerea Seacă, care au putință, fizic și cu duhul, să țină post. Tradițional, se spune că e bine de consumat trei măsline, care ne amintesc de măslinii din grădina Ghetsimani, dar și care ar însemna Sfânta Treime”, a explicat preotul Ioan Ciuntu.
Începând cu ziua de joi, 21 aprilie, în bisericile ortodoxe se săvârșește Liturghia, iar după aceasta o parte dintre oameni se împărtășesc. „La sfârșitul slujbei se pregătesc părticelele sfințite pentru bolnavii care vor fi împărtășiți. Apoi, în amintirea Mântuitorului se citesc cele 12 evanghelii ale patimilor. Se reconstituie momentele prin care a trecut Iisus Hristos, dar sunt înălțate și rugăciuni pentru Bunul Dumnezeu, acestea fiind însoțite de îngenunchere și metanii”, a specificat parohul Catedralei Ortodoxe Române „Sfânta Teodora de la Sihla”.
Vineri, la 14.00, în biserici se scoate epitaful Mântuitorului Isus Hristos, numit în popor și Sfântul Aer, iar seara se săvârșește Prohodul Mântuitorului Isus Hristos. Sâmbăta se săvârșește Liturghia, după care unii creștini se împărtășesc. În jurul orelor 22.00-23.00, urmează un canon scurt, închinat Maicii Domnului, după care are începe Slujba Învierii.
Peste 90% dintre cetățenii Republicii Moldova se declară creștini ortodocși.