logo

În relaţiile moldo-ruse nu există probleme care nu pot fi soluţionate, copreşedinţii Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică


https://www.ipn.md/ro/in-relatiile-moldo-ruse-nu-exista-probleme-care-nu-pot-fi-solutionate-copresedin-7965_980463.html

În relaţiile moldo-ruse nu există probleme care nu pot fi soluţionate, susţin copreşedinţii Comisiei Interguvernamentale mixte pentru cooperare economică. „Am convenit ca până la începutul lunii mai colegii din Federaţia Rusă să identifice localităţile unde vor fi deschise două puncte de trecere vamală pentru producţia vinicolă din Moldova, suplimentar la cel existent, a menţionat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul economiei, copreşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică din partea R. Moldova la încheierea lucrărilor Comisiei, care s-au desfăşurat la Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Lazăr a spus că s-a convenit, de asemenea, de a facilita accesul la exportul producţiei pomilegumicole din Moldova pe pieţele Federaţiei Ruse. „Am făcut unele totaluri ale schimburilor noastre comerciale, avem regres în acestea, potrivit datelor pe 2009, ele au fost afectate grav de criză. Important este că am ajuns la concluzia că e necesar de a elimina toate barierele ca să creăm condiţii pentru agenţii economici şi ei să poată face comerţ, realiza proiecte investiţionale reciproc avantajoase”, a precizat Lazăr. Andrei Furseco, copreşedinte al Comisiei din partea Federaţiei Ruse, a spus că a găsit şi de această dată înţelegerea cuvenită din partea colegilor din Moldova, spiritul negocierilor a rămas acelaşi - colegial şi interesat, iar protocolul semnat la încheierea lucrărilor Comisiei este un document concret cu executori din ambele părţi şi termene concrete de realizare. Întrebat dacă pe agenda discuţiilor s-a aflat creditul de 150 mln dolari promis de Federaţia Rusă Moldovei, Fursenco a spus că da, promisiunea rămâne în vigoare, doar că Moldova trebuie să prezinte proiecte investiţionale, la realizarea cărora vor fi canalizate aceste surse. Aici Valeriu Lazăr a spus că părerea Federaţiei Ruse coincide cu cea a Moldovei şi că toate sursele din exterior vor fi utilizate în scop investiţional, proiectele sunt deja în stadiu de pregătire. Fursenco nu s-a arătat alarmat de faptul că Moldova ar putea cumpăra energie electrică nu numai de la Centrala de la Cuciurgan, aflată în proprietatea unui investitor din Rusia. „Fiecare ţară trebuie să procure mărfurile de unde îi este mai convenabil. Cu atât mai mult energia electrică, deoarece e vorba şi de asigurarea securităţii energetice a ţării şi este extrem de importantă diversificarea furnizorilor”, a spus el. În privinţa intenţiei guvernului de a aproba o decizie privind dublarea filmelor difuzate în cinematografele şi pe ecranele televizoarelor din Moldova în limba de stat Fursenco a spus că deciziile în probleme sensibile, delicate urmează a fi luate după ample consultări cu publicul larg, cu toţi cetăţenii Moldovei. Următoare şedinţă a Comisiei se va desfăşura la Moscova în 2011.