logo

În raionul Ungheni va fi construit un depozit pentru deşeuri


https://www.ipn.md/ro/in-raionul-ungheni-va-fi-construit-un-depozit-pentru-deseuri-7967_1022081.html

În satul Todireşti din raionul Ungheni urmează a fi construit un depozit regional pentru deşeurile solide din raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi. Consiliul local din Todireşti a decis alocarea unui teren cu suprafaţa de aproximativ 20 de hectare pentru construcţia depozitului, transmite IPN.

Agenţia Regională pentru Dezvoltarea Centru precizează, într-un comunicat de presă, că la şedinţa consiliului au participat şi localnici, care s-au arătat mulţumiţi de decizia aleşilor. Aceştia au salutat iniţiativa construirii unui depozit, ceea ce va duce la lichidarea gunoiştilor neautorizate şi la scăderea numărului de îmbolnăviri în rândul populaţiei.

Scopul proiectului este de a îmbunătăţi serviciile publice locale din domeniul managementul deşeurilor prin crearea unui sistem de management integrat al deşeurilor în raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi din regiunea centru.

Toate activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect sunt realizate cu suportul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei, Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerului Afacerilor Externe al României şi Uniunii Europeane.