logo

În R. Moldova va fi implementat Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi produselor alcoolice


https://www.ipn.md/ro/in-r-moldova-va-fi-implementat-registrul-de-stat-al-circulatiei-alcoolului-etili-7967_962059.html

În R. Moldova va fi implementat un sistem automatizat, numit "Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi produselor alcoolice". Ţinerea acestui registru va asigura pe plan naţional monitorizarea producerii, calităţii şi circulaţiei producţiei alcoolice, protecţia consumatorului în faţa ofertei de producţie contrafăcută, va limita arealul pieţei de producţie alcoolică tenebră prin blocarea comerţului cu producţie neînregistrată în sistem. Îmbunătăţirea situaţiei în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic este condiţionată de aderarea R. Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului, fapt ce sporeşte exigenţele faţă de controlul calităţii şi legalitatea utilizării mărcilor de comerţ pentru produsele alcoolice de export şi import. În plus, monitorizarea circulaţiei produselor alcoolice constiuie un factor important de asigurare a securităţii economice a statului şi un mijloc de sporire a veniturilor bugetului de stat. Registrul va fi gestionat de Centrul naţional pentru controlul calităţii produselor alcoolice care va fi creat special în acest scop. Centrul va fi obligat sa controleze calitatea produselor alcoolice conform exigentelor internaţionale, calitatea componentelor importate, utilizate in industria vinicola, să testeze şi să expertizeze produsele alcoolice, să certifice produsele alcoolice pentru export. Realizarea proiectului este prevăzută pentru primul trimestru al anului 2007.