În R. Moldova va fi fondat un centru internaţional de logistică
https://www.ipn.md/ro/in-r-moldova-va-fi-fondat-un-centru-international-de-7966_976329.html
Moldova, alături de România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Armenia şi Azerbaijan, este beneficiară a proiectului „Centre internaţionale de logistică în partea de vest a CSI şi Caucaz”, finanţat de Uniunea Europeană.
Pentru deschiderea centrului internaţional de logistică a fost propus un teren la Chişinău, pe teritoriul platformei de containere a căilor ferate. În curând vor fi analizate şi terenuri la Pruncul şi Ungheni, transmite Info-Prim Neo cu referire la Agenţia Transporturi.
Scopul proiectului este de a determina bazele tehnico-economice ale viitoarelor centre de logistică. Accentul este pus pe parteneriate public-private şi pe deservirea calitativă a clienţilor.
Deschiderea în Moldova a centrului internaţional de logistică va asigura calitatea înaltă a serviciilor de transportare în diferite state, fapt care va influenţa direct asupra dezvoltării comerţului, operaţiunilor de import-export, în ţările din regiunea Mării Negre şi Caucaz.