În R. Moldova există oportunităţi sporite de dezvoltare a ramurii de producere a biocarburanţilor
https://www.ipn.md/ro/in-r-moldova-exista-oportunitati-sporite-de-dezvoltare-a-ramurii-7966_960950.html
În R. Moldova există oportunităţi sporite de dezvoltare a ramurii de producere a biocarburanţilor, a declarat directrul general al companiei Bio Company Raps, Karl Walter Berkes, în cadrul unei întrevederi a premierului Vasile Tarlev cu un grup de investitori din Germania.
Compania germană deja construieşte, în Lipcani, Briceni, o uzină de producere a uleiului de rapiţă, utilizat la industria biodieselului. Uzina va fi dată în exploatare până la finele anului 2006. Totodată, compania va investi în cultivarea rapiţei, inclusiv pentru sporirea calităţii soiurilor, mecanizarea procesului de recoltare etc.
Tarlev a confirmat poziţia Guvernului privind crearea condiţiilor atractive pentru investitori şi şi-a exprimat disponibilitatea pentru realizarea proiectelor investiţionale comune. Premierul a mai evidenţiat importanţa majorării consumului de resurse energetice alternative în scopul sporirii securităţii energetice a ţării, precum şi în vederea protecţiei mediului. În acest context, Tarlev a menţionat că în R.Moldova deja au demarat proiecte pilot de obţinere a resurselor energetice de alternativă, inclusiv de producere a bioetanolului, biogazului etc.
În luna iulie, premierul a declarat că susţine planurile companiilor importatoare de petrol de a importa biodiesel şi a indicat structurilor responsabile să întreprindă acţiuni urgente de ajustare a cadrului normativ din domeniu.
Biodiesel-ul pur (BD100) este un carburant produs din grăsimi vegetale sau animale, fiind biodegradabil şi netoxic. Spre deosebire de combustibilii pe bază de petrol, biodiesel-ul se inflamează la 150˚ C, ceea ce asigură vehiculelor alimentate cu biodiesel un grad sporit de siguranţă, în special în accidente. Se consideră că acest tip de carburant este candidatul numărul unu pentru a înlocui combustibilii fosiliţi ca sursă primară de energie în transport.