În R. Moldova a crescut rata, severitatea şi profunzimea sărăciei rurale. Comentariu Info-Prim Neo

Experţii [Business Consulting Institute (BCI)] au finalizat recent „Studiul privind sărăcia rurală în Republica Moldova in 2005”. Conform rezultatelor investigaţiei, in anul 2005 sărăcia în spaţiul rural a cunoscut o creştere de circa 4,8 puncte procentuale fata de anul precedent, ajungând la o cota de 36%, ceea ce, în mare măsură, a determinat şi creşterea ratei la nivel naţional. Pe lângă creşterea ratei sărăciei a crescut profunzimea şi severitatea acesteia. [Calitate îndoielnică a politicilor economice şi sociale] Creşterea PIB (7,1%) nu a putut influenţa reducerea sărăciei în spaţiul rural în măsura dorită, deoarece ponderea agriculturii, care este activitatea de bază în spaţiul rural, este doar de 14% din PIB. Pe de altă parte nici creşterea valorii adăugate brute de doar 1,8% a acestui sector nu a putut fi suficientă pentru a asigura o reducere a sărăciei. Inclusiv pentru faptul că locuitorii de la sate, care au preponderent venituri din gospodăriile agricole individuale, practică o agricultură de subzistenţă şi participă foarte puţin la schimburile comerciale. De aceea, concluzionează experţii BCI, creşterea economică în structura actuală a economiei nu poate influenţa suficient de mult reducerea ratei de sărăcie în spaţiul rural. Creşterea inegalităţii veniturilor, cu mare probabilitate, a condus la sporirea inegalităţii şi în consum, care, la rândul său, va înrăutăţi indicatorii de evaluare a sărăciei. Astfel, în 2005, a fost înregistrată o creştere reală a consumului şi a veniturilor nu pro-săraci, ci preponderent pro-bogaţi în spaţiul rural. La sporirea ratei sărăciei au contribuit cel mai mult gospodăriile care au venitul în special din activitatea individuală agricolă şi din indemnizaţiile sociale, inclusiv grupurile socio-ocupaţionale ale fermierilor şi ale salariaţilor din agricultură, precum familiile cu 3 şi mai mulţi copii. Astfel, sărăcia la sate se poate asocia cu activitatea în agricultură şi dependenţa de indemnizaţiile sociale, conchid autorii studiului. În perioada examinată, veniturile medii reale pe echivalent persoană au crescut în spaţiul rural, datorită sporirii veniturilor din munca salarizată şi din prestaţii sociale. În acelaşi timp rata sărăciei putea să crească din cauza diminuării veniturilor din activitatea individuală agricolă, în cazul gospodăriilor la care ponderea de venituri din această sursă este mai ridicată. Este evidentă şi diminuarea semnificativă a venitului din cotele arendate, care au putut influenţa creşterea ratei de sărăcie. Rata de ocupare în mediul urban a fost mai înaltă (46,6%) comparativ cu cel rural (44,5%). Dacă în 1999 agriculturii îi reveneau 50% din angajările totale, atunci în 2005 doar 40,7%. Această modificare structurală este determinată în mare parte de procesele migratorii ale forţei de muncă din mediul rural şi nu de realocarea forţei de muncă excedentare din agricultură către industrie şi servicii. Toate acestea conduc la presiuni asupra bugetului de asigurări sociale de stat. [Sătenii mănâncă, se lecuiesc şi învaţă mai prost] Structura consumului săracilor nu a suportat mari schimbări, deşi în general, se observă o anumită deosebire în priorităţile consumului pe care şi-l pot permite săracii şi restul populaţiei. Cele mai mari diferenţe în acest sens au fost atestate la cheltuielile pentru învăţământ, servicii comunale, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Săracii şi-au diminuat nesemnificativ consumul la băuturile alcoolice, nesăracii şi-au redus cheltuielile pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar cheltuielile pentru învăţământ s-au diminuat considerabil în toate gospodăriile din spaţiul rural. Din circa 11,5 miliarde de lei transferuri de peste hotare, în veniturile gospodăriilor rurale se regăsesc doar circa 139 milioane lei. În aceste condiţii nu se poate spune cu suficientă exactitate dacă gospodăriile sărace beneficiază de aceste transferuri, sau sunt sărace inclusiv pentru că nu beneficiază de ele. Din datele disponibile se poate deduce că acestor categorii sărace le revin sume nesemnificative din remitenţe. Ţinând cont de suma uriaşă a remitenţelor se poate presupune că importanţa acestora în diminuarea ratei sărăciei este considerabilă. În acelaşi timp, se poate presupune că în prezent s-a stabilizat un număr de persoane care nu au acces la remitenţe. Respectiv, chiar dacă suma banilor transferaţi va creşte în continuare, ea nu va contribui în mod direct la scoaterea acestora din sărăcie. Ratele de şcolarizare pentru familiile sărace din mediul rural sunt considerabil de joase şi continuă să scadă de la an la an, cu excepţia ratei preşcolare. O explicaţie poate consta în faptul că în zonele rurale şi oraşele mici gospodăriile casnice n-au putut achita cheltuielile pentru îmbrăcăminte, alimentaţie, rechizite şcolare şi manuale. Motive speciale de îngrijorare creează şi faptul că un număr tot mai mare de copii de vârstă şcolară sunt lăsaţi în supravegherea vecinilor şi rudelor, întrucât părinţii trebuie să lucreze peste hotare. Totodată, copiii din mediul rural, intră în sistemul de învăţământ cu o anumită întârziere şi-l părăsesc mai devreme. Deja la vârsta de 13 ani ratele de şcolarizare a acestor copii încep să scadă faţă de colegii lor din mediul urban. Aceasta desigur nu poate să nu influenţeze negativ calitatea cunoştinţelor, iar în consecinţă, capacitatea de obţinere a veniturilor şi de construcţie a carierei în conformitate cu aspiraţiile fiecăruia. [Copii şi bătrâni discriminaţi] În 2005 media pensiei pentru limită de vârstă în agricultură constituia 28% din salariul mediu pe ţara şi 56% din minimul de existenţa pentru pensionari, fiind mai mici ca valoare comparativ cu pensiile altor beneficiari din sistemul de asigurări sociale. Din totalul cheltuielilor pentru plata pensiilor în cadrul sistemului de asigurări, 50% reprezintă cheltuielile pentru plata pensiilor agricultorilor, iar contribuţiile acestora constituie 5%. În timp ce transferurile din asigurări sociale formează o sursă importantă a veniturilor gospodăriilor casnice, în special a gospodăriilor cu persoane în etate, alte transferuri băneşti au avut un efect nesemnificativ asupra reducerii sărăciei. Majoritatea prestaţiilor sunt alocate pe baza principiilor categoriale şi doar câteva sunt direcţionare în baza testării venitului. Actualul sistem de servicii sociale de stat continuă a fie slab diversificat. Rata instituţionalizării în anul 2005 a reprezentat o creştere cu 4% faţă de anul 2004, iar faţă de anul 2001 cu 12,9%. Necesitatea dezvoltării unor servicii cu accent comunitar, alternative celor instituţionale este evidentă. Populaţia de la sate pune un accent puţin mai mic pe importanţa veniturilor şi a alimentaţiei, însă pune un accent mai mare pe starea sănătăţii. Această situaţie este determinată de modalitatea obţinerii veniturilor, care sunt condiţionate în mare măsura de capacitatea de a munci fizic. Atribuirea persoanelor la grupa săracilor de regulă este făcută nu după mărimea de cheltuieli sau venituri, ci mai degrabă după capacitatea de a obţine venituri. Din această cauză, săracii sunt percepuţi în primul rând ca persoane care nu pot sau nu vor să muncească după care urmează familiile consumul cărora este disproporţionat mai mare comparativ cu veniturile datorită structurii familiei (ex. familii cu mulţi copii). Lipsa resurselor financiare a contribuit la reducerea numărului de adresări la medici, în special a gospodăriilor sărace din mediul rural. Este în creştere numărul de adresări la serviciile medicale de urgenţă. Este îngrijorător de mare cota familiilor considerate sărace din motive de beţie sau lene. [Se cer noi politici] Experţii [Business Consalting Institute] consideră că sporirea ratei sărăciei la sate se poate explica printr-un ansamblu de cauze. Printre cele mai importante sunt diminuarea venitului din activitatea individuală agricolă, impactul nesemnificativ a politicilor guvernamentale de creare a locurilor de muncă în spaţiul rural, repartiţia inechitabilă a produsului naţional, accesul limitat a populaţiei la bunuri şi servicii, precum şi lipsa unor mecanisme viabile de susţinere a persoanelor sărace. Totodată pentru evaluarea corectă a sărăciei în spaţiul rural există probleme metodologice legate de evaluarea consumului în natură şi diferenţa în preţurile regionale. De asemenea rămâne o problemă încadrarea la categoria persoanelor sărace a celor care au realizat cheltuieli de consum sub pragul de sărăcie absolut, însă au declarat venituri care încadrează aceste persoane în grupurile persoanelor cele mai bogate după venit.