În problema transnistreană situaţia a rămas cam aceeaşi ca şi în anii precedenţi, cu Tiraspolul şi Rusia care nu vor să schimbe ceva. Interviu Info-Prim Neo cu Radu Vrabie, coordonator de programe la Asociaţia pentru Politică Externă (APE)

[ - Cum a fost anul 2008 din punct de vedere al acţiunilor întreprinse în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean? În general, se poate vorbi despre tendinţe pozitive sau negative?] - Anul 2008 poate fi împărţit în două perioade: prima a durat de la începutul anului până în luna septembrie, perioada optimistă aş spune eu, şi cea de-a doua – din septembrie până la sfârşitul anului – una realistă. În prima perioadă au avut loc mai multe evenimente în urma cărora Chişinăul spera că va putea debloca situaţia din jurul conflictului transnistrean. Este vorba de o serie de evenimente precum: proclamarea independenţei Kosovo în februarie, audierile din Duma de Stat a Federaţiei Ruse, când Transnistria nu a fost pusă în acelaşi coş cu Abhazia şi Osetia de Sud, alegerile din Rusia, aşteptările Chişinăului precum că Vladimir Putin ar dori să intre în istorie ca un pacificator şi înainte de plecarea sa va rezolva conflictul transnistrean, venirea noului preşedinte rus Dmitri Medvedev, întâlnirea după 7 ani a preşedintelui Vladimir Voronin şi liderul de la Tiraspol Igor Smirnov la 11 aprilie şi conflictul armat din Georgia. Chişinăul şi-a făcut speranţe că în urma acestor evenimente va reuşi să deblocheze cumva conflictul transnistrean. Însă, după întâlnirile separate pe care le-au avut Voronin şi Smirnov cu Medvedev, s-a înţeles că şi Tiraspolul, şi Moscova nu sunt dispuse să schimbe ceva în dosarul transnistrean. De aceea în perioada imediat următoare, s-a înţeles că toate speranţele s-au năruit. Smirnov a tergiversat întâlnirile cu Voronin, care erau una din condiţiile impuse de Rusia: întâlnirea în format 1+1, iar apoi 2+1. Ultima întâlnire care a avut loc la 24 decembrie a arătat că liderul de la Tiraspol este total dezinteresat de oricare soluţionare, lucru oarecum înţeles pentru poziţia Tiraspolului. Rusia, de asemenea, a dat dovadă că ar dori o schimbare a status quo-ului în problema transnistreană, doar dacă această schimbare va oferi Rusiei mai mult decât acum oferă Transnistria. Este destul de ambiguu cum poate fi interpretat anul. Pe de o parte, am avut anumite lucruri pozitive şi aici mă refer la implicarea Uniunii Europene. În 2008, UE a fost mult mai prezentă în R. Moldova, în general, şi în problema transnistreană, în particular. Au fost mai multe măsuri active. Au avut loc două întâlniri, deşi nu foarte productive, dintre Voronin şi Smirnov. Pe de altă parte, situaţia a rămas cam aceiaşi ca şi în anii precedenţi, cu Tiraspolul şi Rusia care nu vor să schimbe ceva. [ - Cum explicaţi faptul că soluţionarea conflictului până la finele anului, anunţată de către preşedintele Vladimir Voronin, nu a fost atinsă?] - În principiu, toţi ne doream o rezolvare a conflictului transnistrean cât mai curând posibil. Însă, soluţia trebuie să fie una viabilă, să nu transforme R. Moldova într-un ostatec al acestei rezolvări sau să avem un Kozak-2. Or, acest lucru este imposibil astăzi: Rusia nu este dispusă să meargă la cedări şi să ofere o soluţionare pe care şi-o doreşte Moldova, cu toate cedările pe care le-a făcut R. Moldova în dosarul transnistrean. De aceea, a fost destul de greu să credem că până la finele anului vom reuşi să obţinem o soluţionare. Aceasta era, practic, imposibilă şi nu a avut loc, în condiţiile în care unul dintre actorii principali, Rusia, era împotrivă. [ - La intersecţia dintre anii 2008 - 2009, la ce etapă de soluţionare se află dosarul transnistrean, comparativ cu toată perioada lui de existenţă?] - Suntem într-o perioadă de impas pe plan politic, mai ales acum după întâlnirea Voronin-Smirnov. Orice format de negocieri, în afară de 5+2, este inacceptabil pentru R. Moldova, pentru că o soluţie în afara acestuia ar fi una proastă pentru noi. Ceea ce ne trebuie nouă acum este ca să pregătim terenul pentru o rezolvare în termen mediu. În acest context sunt două căi de urmat. Prima eu aş numi-o „Integrarea europeană – o şansă pentru reglementarea transnistreană”. Adică, dacă noi vom reuşi să implementăm reformele propuse de UE, să devenim o ţară atractivă, credibilă şi previzibilă pentru UE, interesul UE pentru R. Moldova va creşte. Implicarea cât mai profundă a UE ne va da o şansă să rezolvăm acest conflict. Al doilea lucru important este să nu facem greşeli. Fiecare greşeală pe plan intern este preluată de administraţia de la Tiraspol, care încearcă să demonstreze pe această bază populaţiei de acolo că R. Moldova este un stat falimentar, fără viitor. De aceea, dacă vom evita aceste greşeli şi vom lucra şi cu populaţia din regiune, avem o şansă să obţinem un rezultat într-un termen mediu. [ - La ne putem aştepta la acest capitol în anul 2009, an electoral?] - Indiferent care vor fi rezultatele alegerilor, este clar că, cel puţin prima jumătate a anului, leadership-ul politic din R. Moldova va fi ocupat cu alte chestiuni şi nu va acorda o atenţie atât de mare conflictului transnistrean. De aceea, nu cred că prima jumătate a anului va fi una productivă în dosarul transnistrean, în ciuda întâlnirii dintre Voronin şi Smirnov, dacă ea va avea loc în luna martie. În a doua jumătate, deja totul va depinde de ce oameni vor fi la guvernare şi strategia pe care o vor alege. Totuşi, nu cred că dosarul transnistrean va dispărea de pe agenda politică a R. Moldova. El va continua să fie foarte important şi sperăm că vom avea o deblocare, însă ea trebuie să fie făcută transparent, în colaborare cu toţi partenerii noştri, cu Bruxelles-ul, Kievul, Bucureştiul, Washingtonul, în aşa fel ca să avem un suport al partenerilor noştri externi.