logo

În primul semestru, ANRCETI a răspuns la peste 500 de cereri şi solicitări parvenite la adresa sa


https://www.ipn.md/ro/in-primul-semestru-anrceti-a-raspuns-la-peste-500-de-cereri-si-solicitari-parven-7542_1065092.html

În primul semestru al anului curent, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a examinat şi a răspuns la 515 cereri şi solicitări parvenite la adresa sa. Per total, ANRCETI a înregistrat  2 395 de documente şi adresări, arată raportul privind corespondenţa parvenită la ANRCETI în perioada ianuarie – iunie 2013. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul adresărilor la ANRCETI s-a redus cu circa 17%.

Potrivit raportului, în primul semestru, au fost examinate 123 de solicitări de acces la informaţie, 80 cereri de expertizare tehnică, juridică şi economică , 65 de petiţii şi 9 adresări formulate de către cetăţeni în cadrul audienţelor şi prin intermediul telefonului „verde” al ANRCETI - 080080080. În majoritatea cazurilor, specialiştii ANRCETI au dat solicitanţilor explicaţii şi recomandări cu privire la modul de rezolvare a problemelor cu care se confruntă dânşii, le-au oferit informaţii utile şi sfaturi pentru o mai bună înţelegere a serviciilor şi ofertelor existente pe piaţa comunicaţiilor electronice.

Din cele 65 de petiţii, 52 au fost adresate direct ANRCETI şi 13 – prin intermediul altor instituţii de stat. Cele mai multe petiţii au parvenit de la utilizatorii serviciilor de interconectare şi acces la infrastructură (17), serviciilor de telefonie fixă (10) şi de telefonie mobilă (9).

Analiza aspectelor reclamate de petiţionari arată că, în cele mai multe cazuri, aceşţia înaintează pretenţii faţă de încălcarea de către unii furnizori a clauzelor contractuale, acordurilor de interconectare şi actelor normative (27 petiţii), de corectitudinea datelor înscrise în facturi (14 petiţii), de calitatea nesatisfăcătoare a serviciilor prestate (11 petiţii), deconectarea ilegală de la reţea (10 petiţii).

După investigarea cazurilor semnalate în petiţiile întemeiate, ANRCETI a avertizat furnizorii reclamaţi asupra încălcărilor comise şi le-a cerut înlăturarea acestora în termenele prevăzute de lege. Abordarea adoptată de ANRCETI a facilitat identificarea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor semnalate de petiţionari.

Conform legislaţiei în vigoare, ANRCETI examinează petiţiile utilizatorilor finali ai serviciilor de comunicaţii electronice privind litigiile acestora cu furnizorii în limitele competenţei sale. În cazul în care utilizatorul nu a primit, în termenele stabilite de lege, răspuns la petiţia sa adresată furnizorului sau dacă nu-i satisfăcut de măsurile întreprinse de acesta, el este în drept să se adreseze la ANRCETI sau în instanţa de judecată.        
 

Serviciul de presă al ANRCETI

5 august 2013

tel. (022) 251-306, 079422244