În marja Adunării Generale a ONU, președinta Maia Sandu a avut discuții bilaterale cu lideri europeni precum președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, președinta Slovaciei, Zuzana Čaputová, și prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson. Discuțiile s-au axat pe aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, derularea reformelor și consolidarea relațiilor bilaterale, transmite IPN.
De asemenea, șefa statului a discutat cu Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice, subliniind aprecierea pentru suportul constant american.
Administrația prezidențială precizează că în cadrul primei sale zile la Adunarea Generală a ONU, președinta Maia Sandu a subliniat progresele pe care țara le-a realizat în contextul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), urcând în Clasamentul ONU de pe locul 48 în 2021 pe locul 25 în 2023.
„În pofida provocărilor recente, precum pandemia COVID-19 și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova și-a consolidat angajamentul către ODD. Președinta a evidențiat măsurile adoptate în sectorul energetic, inclusiv diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și dezvoltarea unui cadru legislativ pentru producerea energiei din surse regenerabile”, se menționează într-un comunicat de presă al Președinției.
Totodată, Centrul de Analiză a Politicii Europene i-a acordat președintei Sandu Premiul „Freedom Fighter” 2023, recunoscând astfel angajamentul cetățenilor Republicii Moldova pentru democrație și valorile lumii libere. În discursul său, președinta a subliniat determinarea statului de a face față provocărilor, printre care și impactul războiului din Ucraina și amenințările hibride la adresa Moldovei.