„Testamentului lui Ion Druță este plin de sugestii și adevăruri dificil de contestat, dar acest document de rămas bun are și o încărcătura simbolică extraordinară. Vorba e că „Lumânarea Recunoștinței”, care a fost concepută ca un monument de comemorare a celor care au păstrat cultura și limba română, în preajma căreia este înhumat Ion Druță, a fost aprinsă pe 27 martie – ziua unirii Basarabiei cu România. De aceea, nu este exclus ca ziua de 27 martie să devină una de pelerinaj la „Lumânarea Recunoștinței...”
---
Testamentul sugestiv al lui Ion Druță
Plecarea scriitorului Ion Druță în lumea celor drepți a servit drept prilej pentru discuții despre moștenirea impunătoare pe care a lăsat-o. E și firesc, odată ce toți cei care studiază sau au absolvit școala în Republica Moldova, în ultimii 60-70 de ani, au avut posibilitatea să-i îndrăgească opera literară. În acest sens, e suficient să consultăm vreun curriculum școlar, mai recent sau mai vechi, dedicat predării limbii și literaturii române, pentru a ne convinge că opera lui Ion Druță s-a bucurat de un loc de cinste în programele educaționale naționale.
În testamentul de care l-a lăsat, scriitorul și-a evidențiat el însuși lucrările pe care le considera mai importante și care s-au bucurat de cea mai înaltă apreciere din partea publicului larg. Evidențierea este una sugestivă pentru toți cei care doresc să-și restabilească în memorie pietrele unghiulare ale operei sale sau să se familiarizeze cu ea. În epocă internet-ului, când timpul dedicat lecturilor și teatrului devine tot mai deficitar, este importantă desemnarea minimumului necesar de lecturat pentru a-l înțelege mai bine pe scriitor. Este important și faptul că scriitorul a ținut să menționeze în testament – documentul de trecere a pragului veșniciei, că și-a scris opera în două limbi – rusă și română.
De obicei, testamentele conțin și ultimele dorințe, de despărțire. În cazul lui Ion Druță, ultima sa dorință a fost, dacă ar fi posibil, să fie înhumat în preajma monumentului „Lumânării Recunoștinței”, aprinse la 27 martie 2004, la marginea orașului Soroca. Monumentul menționat a fost înălțat din inițiativa scriitorului, reprezentând un omagiu tuturor eroilor anonimi, care au păstrat cultura, limba și istoria Moldovei în paleta policromă a civilizației umane. Ea simbolizează speranța noastră, ne luminează calea spre viitor, calea ce poate fi parcursă numai prin munca creatoare, prin puterea binelui.
În semn de recunoștință pentru meritele sale, această ultimă dorință a scriitorului a fost îndeplinită, făcându-se excepție de la tradiție și norma legală. Respectiv, eroii anonimi vor fi omagiați și comemorați împreună cu autorul ideii monumentului care îi glorifică.
Mesaje nuanțate la despărțire
Pentru opinia publică de mare interes au fost mesajele de rămas bun din partea personalităților de calibru din viața publică și cea culturală din Republica Moldova. Confrații de condei ai scriitorului au exprimat, de o manieră sobră, aprecieri la adresa operei și talentului lui Ion Druță, exact așa cum și-a dorit scriitorul.
S-a evidențiat însă atitudinea fostului ministru al Justiției și ex-președinte al Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, exprimată în articolul intitulat Sfânta scândură și testamentul lui Druță. Apreciind talentul scriitoricesc al lui Ion Druță, care i-a marcat copilăria, Alexandru Tănase s-a referit și la alt talent al scriitorului – capacitatea de a lansa inițiative de mare rezonanță socială și politică. În acest sens, publicului larg i-a fost prezentat un fel de catastif al activismului civic al lui Druță, plin de teze cu care se află în dezacord.
Activitatea lui Ion Druță a fost multilaterală, de aceea contează și menționarea dezacordurilor față de inițiativele sale civice. Este important că dezacordul a fost exprimat respectuos, fiind însoțit de tradiționala urare pentru cei care pășesc pragul veșniciei– Dumnezeu să-l ierte! Timpul le va aranja pe toate la locul lor. La urma urmei, afirmația testamentară a lui Ion Druță, precum că și-a scris opera în limba română legitimează incontestabil ceea ce a realizat Alexandru Tănase pe cale juridică, în calitate de președinte al CC, – repunerea limbii române în calitate de limbă oficială a Republicii Moldova. Astfel, capacitatea lui Ion Druță de a influența în mod decisiv opinia publică, capacitate contestată de Alexandru Tănase, iată că ar putea avea efectele benefice pentru contestatari. Respectiv, nu putem exclude că testamentul lui Ion Druță ar putea fi de mare utilitate pe post de sfânta scândură în combaterea atacurilor neîncetate la statutul limbii române. Din acest unghi de vedere, e întâmplător oare că articolul e intitulat „Sfânta scândură și testamentul lui Druță? Nu cred!”.
E puțin să-ți ceri iertare...
Era de neimaginat ca anumiți politicieni să nu profite de ocazia de se manifesta pe fundalul ceremoniilor de rămas bun de la Ion Druță. Este și cazul ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care a scris un mesaj emoționant de adio: „Să ne ierți, bădiță Ioane, pentru că ți-am oferit prea puțin timp, prea puțină atenție și prea puțină apreciere în timpul vieții, mult mai puțină decât ai meritat. Ca cititori, ca Țară, te vom păstra mereu în memoria noastră. Și eu personal nu voi uita niciodată sfaturile tale și vocea ta blajină cu care îmi vorbeai. Ai fost și vei rămâne stâlp de temelie al literaturii noastre moldovenești. Și sunt convins că îți vom înălța, acum sau mai târziu, un monument la Chișinău. Și e simbolic, poate, că matale ai murit în toamnă, în apus de an, când plouă cu „frunze de dor”. Dumnezeu să te ierte, Maestre!”
Foarte curând vom avea multiple ocazii să ne convingem cât de mult ține Igor Dodon la sfaturile lui Ion Druță. Fiindcă degeaba îți ceri iertare de la cineva pe care afirmi că îl respecți, dacă nu urmezi și nu iei în considerare adevărurile consacrate în pragul trecerii la cele veșnice. Mai mult, cele afirmate într-un testament au o pondere mult mai mare decât sfaturile obișnuite. De aceea, cea mai bună dovadă a respectului față de Ion Druță ar fi ca Igor Dodon să pună capăt cruciadei pe care o poartă acesta și partidul pe care-l conduce de mulți ani împotriva limbii române, în care și-a scris opera scriitorul.
Concluzii
Testamentului lui Ion Druță este plin de sugestii și adevăruri dificil de contestat, dar acest document de rămas bun are și o încărcătura simbolică extraordinară. Vorba e că „Lumânarea Recunoștinței”, care a fost concepută ca un monument de comemorare a celor care au păstrat cultura și limba română, în preajma căreia este înhumat Ion Druță, a fost aprinsă pe 27 martie – ziua unirii Basarabiei cu România. De aceea, nu este exclus ca ziua de 27 martie să devină una de pelerinaj la „Lumânarea Recunoștinței”.
