logo

În pofida crizei financiare mondiale şi instabilităţii economice din regiune, Moldova se descurcă destul de bine, Graeme Justice


https://www.ipn.md/ro/in-pofida-crizei-financiare-mondiale-si-instabilitatii-economice-din-regiune-mol-7966_973052.html

Moldova se decurcă destul de bine, în pofida crizei financiare mondiale şi instabilităţii financiare şi economice, înregistrate în unele ţări din regiune, a apreciat luni, 15 decembrie, Graeme Justice, şeful misiunii Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional. El a ţinut o conferinţă de presă la Chişinău susţinută la încheirea misiuni FMI, care s-a aflat în Moldova între 4-15 decembrie. Precum transmite Info-Prim Neo, misiunea a avut drept scop evaluarea a cincea a rezultatelor Programului semnat de Guvern cu FMI şi susţinut de Fond prin mecanismul de finanţare pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei (PRGF). Graeme Justice a spus că Moldova va înregistra în 2008 o creştere economică robustă de 6,5 la sută, iar rata inflaţiei va fi de o singură cifră, probabil nu mai mare de 8% anual. Reformele structurale prevăzute în Program au fost realizate în termenele stabilite, cu excepţia întârzierilor unor reforme sociale. Totodată, Justice a spus că misiunea împărtăşeşte îngrijorările Guvernului privind reducerea ritmului creşterii economice în anul viitor, ca urmare a diminuării cererii la exporturile moldoveneşti pe unele pieţe, a volumului remitenţelor, în special celor venite de la cetăţenii moldoveni, care lucrează în Italia şi Federaţia Rusă şi a fluxului investiţiilor străine directe. Conducătorul misiunii FMI a spus că s-a convenit cu Guvernul moldovenesc în privinţa unor acţiuni, menite să contracareze aceste fenomene şi să aplaneze impactul crizei financiare mondiale. Printre ele Justice a menţionat necesitatea promovării în continuare a unor politici macroeconomice prudente atât monetare, cât şi bugetar-fiscale. În acest context oficialul a spus că bugetul pe 2009 este unul prudent şi a menţionat consolidarea în continuare a sectorului bancar, ceea ce face mai demult şi în permanenţă Banca Naţională a Moldovei (BNM), apreciind faptul că, la sfârşitul anului 2008, rezervele valutare ale BNM vor fi cu mult mai mari decât la finele lui 2007. Alt set de acţiuni se referă lanecesitatea de a îmbunătăţi climatul de afaceri şi sporirea atractivităţii R. Moldova pentru potenţialii investitori. În condiţiile crizei financiare mondiale concurenţa regională pentru investiţii străine directe devine şi mai mare. Aceste acţiuni au fost reflectate în Memorandumul actualizat privind Politicile Economice şi Financiare pentru anul 2009. Acesta va fi înaintat spre examinare Consiliulu FMI şi, dacă va fi susţinut, aprobarea şi transferul către R. Moldova a următoarei tranşe de 18 mln dolari va avea loc la începutul anului viitor. Grame Justice a mai spus că aceasta a fost penultima misiune a FMI în cadrul Programului PRGF, ultima fiind programată pentru finele lunii februarie 2009. Finanţarea acordată de FMI pentru susţinerea acestui program a fost de 168 mln dolari, din care Moldova a primit deja 133 mln. “Cred că putem deja să spunem că merităm feclicitări şi că programnul de trei ani semnat de Guvernul Moldovei cu FMI va finaliza cu succes, a mai spus oficialul de la FMI. Programul PRGF prevede un mecanism de creditare a FMI cu regim preferenţial pentru ţările cu venituri mici. Creditele se acordă pe termen de 10 ani, perioada de graţie 5,5ani şi o rată a dobânzii simbolică de 0,5%. Acest credite sunt direcţionate pe conturile BNM pentru menţinerea rezervelor valutare şi susţinerea valutei naţionale.