logo

În Orhei şi Floreşti zăpada pe drumurile de acces către unele sate măsoară 1 metru


https://www.ipn.md/ro/in-orhei-si-floresti-zapada-pe-drumurile-de-acces-catre-unele-sate-masoara-1-met-7967_1010563.html

Vântul puternic şi viscolul din această dimineaţă, 29 ianuarie, au  format în raioanele Orhei şi Floreşti valuri de zăpadă de până la 1 metru pe drumurile de acces către satele cu relief deschis., transmite IPN.

Potrivit informaţiei operative a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, este vorba de satele Bieşti, Pohrebeni, Andreevca, Berezloci, Susleni din Orhei şi  Unchiteşti, Nicolaevca, Cerepcau, Prodăneşti, Dumetreni, Răduleni, Bădeni, Ion Vodă, Hârtop şi Cerniţa din Floreşti. Lucrările de deszăpezire sunt îngreunate de vântul puternic care persistă.

Potrivit ministerului, toate serviciile de întreţine a drumurilor continuă să activeze în regim neîntrerupt. În cazul dificultăţilor majore în trafic, cetăţenii pot apela la linia telefonică verde deschisă de Administraţia de Stat a Drumurilor 022748961 pentru a solicita intervenţia drumarilor.