logo

În noul bloc chirurgical de la Spitalul Republican au fost făcute primele operaţii


https://www.ipn.md/ro/in-noul-bloc-chirurgical-de-la-spitalul-republican-au-fost-facute-primele-operat-7967_1012652.html

În noul bloc chirurgical de la Spitalul Clinic Republican au fost deja efectuate primele operaţii chirurgicale. Intervenţiile au avut loc, luni, 12 mai, şi au salvat două vieţi. Ambii pacienţi au fost operaţi în stare de urgenţă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Spitalului Clinic Republican, unul dintre pacienţi este o fetiţă de 2 ani, originară din satul Coloniţa, care a fost internată cu o patologie gravă – hipertensiune pulmonară avansată, fiind la limita operabilităţii. De la vârsta de un an, fetiţa se confruntă cu probleme cardiace, starea sănătăţii fiind agravată de malformaţii multiple. Copilul a fost operat de către medicul Liviu Maniuc, iar a intervenţia a durat mai mult de 2 ore. Starea postoperatorie a pacientei este stabilă, iar mama copilei se arată foarte mulţumită de profesionalismul echipei.

Al doilea pacient este un bărbat cu vârsta de 57 ani, originar din raionul Cimişlia, satul Selemet, care a fost internat în stare gravă cu o patologie complexă ce îi puneau în pericol viaţa. Deşi a fost la prima operaţie de acest gen, pacientul este în stare stabilă, după o intervenţie care a durat 5 ore. Personalul medical antrenat în procesul de operaţie, condus de către doctorul Aureliu Bătrânac, se arată optimist în ceea ce priveşte perioada postperatorie a pacientului.

Sălile de intervenţii chirurgicale în care au fost efectuate operaţiile complexe sunt dotate cu cel mai performant utilaj, cu dispozitive specializate dedicate exclusiv intervenţiilor cardiochirurgicale pentru copii şi maturi.