În Moldova vor fi deschise 4 centre de carieră în baza conceptului SYSLAB
https://www.ipn.md/ro/in-moldova-vor-fi-deschise-4-centre-de-cariera-in-7967_1002846.html
Ministerul Economiei, PNUD Moldova şi compania norvegiană „SYSLAB International” lansează proiectul „Antreprenoriat inovativ pentru angajare durabilă în câmpul muncii”. Autorii îşi propun să asiste absolvenţii, migranţii moldoveni întorşi acasă şi şomerii în recalificarea pentru obţinerea locurilor de muncă în Republica Moldova. Proiectul este pentru 3 ani, transmite Info-Prim Neo.
Proiectul prevede deschiderea a patru centre de carieră. Primul va fi deschis în acest an la Chişinău, iar celelalte în raioanele republicii. Crearea centrelor de carieră se bazează pe conceptul SYSLAB (Laboratorul sistemelor pentru inovare şi angajare în câmpul muncii). Conceptul include metode moderne de căutare a locului de muncă, de iniţiere în dezvoltarea antreprenoriatului, de căutare a reţelelor de afaceri şi de persoane, tehnici moderne de vânzări.
Viceministrul economiei, Sergiu Ciobanu, a menţionat că proiectul urmează priorităţile enunţate în Strategia de dezvoltare „Moldova 2020”, Strategia de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi cea de reformare a învăţământului vocaţional- tehnic.
Reprezentantul proiectului, Jan S. Johannessen, a menţionat că iniţiative similare au fost dezvoltate şi implementate cu succes în Rusia, Lituania, Kazahstan, Azerbaijan, fiind create în total 18 centre de carieră SISLAB. „Metodologia este inovativă şi eficientă. Avem o bază experimentală în acest proiect pe care o vom utiliza în Republica Moldova. Prezenţa unui centru SISLAB în localităţile din republică va asigura sectorul privat cu forţă de muncă calificată, iar migranţilor întorşi în patrie – legături cu angajatorii”, a spus Jan S. Johannessen.
Potrivit lui Jan S. Johannessen, proiectul se axează pe principiul calităţii şi nu al cantităţii, de aceea în primul an vor fi instruite 300 de persoane. Ulterior numărul va creşte până la 1000 de persoane pe an la toate cele patru centre de carieră. Rata angajării ulterioare a acestor specialişti în câmpul muncii este estimată la 70%. Printre obiectivele proiectului se mai înscrie oferirea de noi tehnologii autorităţilor pieţei forţei de muncă, asigurarea sectorului privat şi public cu forţă de muncă motivată, precum şi oferirea unei şanse mai bune pentru absolvenţi de a se încadra în muncă în Republica Moldova.