logo

În Moldova vor activa creșe de tip familial la domiciliu


https://www.ipn.md/ro/in-moldova-vor-activa-crese-de-tip-familial-la-7967_1102766.html

Pentru prima dată, în Republica Moldova vor fi lansate creșe de tip familial la domiciliu. Persoanelor care au participat, pe parcursul anului trecut, la ateliere de instruire în prestarea acestui tip de servicii alternative de îngrijire a copiilor le-au fost înmânate certificatele de participare și granturi pentru cele mai bune planuri de faceri. Organizația Internațională a Muncii a oferit 3 granturi în valoare de câte 6000 de dolari fiecare pentru aceasta inițiativă. Alte șase granturi au fost oferite de către organizația Street Child Moldova, în valoare de 3000 de euro, transmite IPN.

„Noi de mulți ani vorbim de faptul că nu avem acces adecvat la servicii de îngrijire a copilului, de servicii de creșă și faptul că în Republica Moldova noi avem un deficit de forță de muncă atât de profund, faptul că avem atât de multe mame care ar vrea să muncească și să combine foarte util și viața profesională și cea de familie și pentru că noi tot timpul am „economisitˮ și nu am investit în ceea ce avem mai prețios, în copiii noștri, am ajuns la situația la care am ajunsˮ, a declarat ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu. Oficialul a precizat că prin crearea serviciilor alternative și individualizate de îngrijire a copiilor, prin crearea creșelor de tip familial părinților și copiilor să li se ofere suportul necesar.

Secretarul de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Valentina Olaru,
a menționat că aceasta inițiativă reprezintă o oportunitate atât pentru sistemul educațional, cât și pentru părinți. „Dintotdeauna grupele de creșă au fost tratate doar ca grupe de îngrijire, nu și de educație. Astăzi, trebuie să recunoaștem că noi facem educație și fiecare părinte care se ocupă de copilul său știe că face educație nu de la trei ani, dar face educație de la naștere, dar chiar și mai înainte de naștere, și atunci aceste creșe nu trebuie să le privim numai ca spații de îngrijire bună a copiilor, dar și spații de dezvoltare bună a copiilor și de educațieˮ, a spus secretarul de stat.

„Ce face o mamă când află că va avea un copil? Ce face o femeie care este activă pe plan profesional, dar vrea și un copil? Cum noi o ajutăm ca ea să rămână activă pe plan profesional, dar să aibă numărul de copii dorit? Și aici intervenim toți împreună pentru a oferi acestor femei, acestor familii sprijinul necesar, serviciile necesare de îngrijire a copiluluiˮ, a spus Marina Morozova, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, precizând că în Moldova vor fi implementate servicii profesionale de îngrijire a copilului.

Carolina Bugaian, președinta Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova, a comunicat că la ateliere de instruire participații au consolidat atât competențele profesionale, cât și personale în domeniul antreprenoriatului feminin și de formare a activității de îngrijire a copiilor la domiciliu.

Acțiunea face parte din susținerea oferită Ministerului Muncii și Protecției Sociale în implementarea Programului Național de servicii alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani. Actualmente, doar 15% dintre copiii cu vârsta până la 3 ani sunt încadrați în serviciile publice de creșă, ținta programului național fiind de a majora acest indicator până la 30%.

Creșele de tip familial, organizate la domiciliul prestatorilor de serviciu, vor activa în bază de regulament elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. O mini-creșă va putea lua în îngrijire maximum 5 copii cu vârsta de până la 3 ani (36 de luni), dintre care cel mult 2 copii cu vârsta până la 12 luni și 2 copii cu vârsta de 13-24 luni. Îngrijitorii calificați și instruiți în conformitate cu standardele Organizației Internaționale a Muncii vor asigura un mediu protejat și iubitor copiilor la domiciliul lor.  Îngrijitorul semnează un contract de prestări de servicii cu fiecare părinte, ceea ce garantează respectarea riguroase a normelor etice, drepturilor copilului, siguranței și igienei.