logo

În Moldova va avea loc primul Festival „La cuptorul cu plăcinte”


https://www.ipn.md/ro/in-moldova-va-avea-loc-primul-festival-la-cuptorul-cu-7967_1014402.html

În Moldova se va desfăşura pentru prima dată Festivalului „La cuptorul cu plăcinte”. Acesta va avea loc în satul Şolcani, din raionul Soroca, duminica viitoare, pe 10 august, transmite IPN.

Festivalul are drept scop promovarea tradiţiilor populare şi a bucătăriei naţionale. În cadrul festivalului va avea loc parada portului popular. De asemenea, vor avea loc expoziţii de artizanat şi culinare, competiţii şi jocuri distractive, iar la sfârşit va avea loc o Horă Mare.

Festivalul este organizat de către Primăria satului Şolcani în comun cu Secţia cultură şi turism a Consiliului Raional Soroca, Agenţia Turismului a Republicii Moldova  şi  primăriile locale din raion.